Vremea a fost astăzi fenomenală. În ciuda terenului de baschet cam alunecos, în rest a fost de povestit nepoților. În luna decembrie, să poți alerga, să poți bate o minge, să poți rîde și să te poți bucura alături de prieteni buni rămîn plăceri nu se pot compara cu nimic.
Incursiuni
-
-
Incursiuni
De ziua lor, persoanele cu handicap au ieșit în stradă să își ceară drepturile
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAzi a fost Ziua internațională a persoanelor cu handicap. Celor cu astfel de probleme care ne citesc le trimitem gîndul nostru bun, să îl transmită și celorlalți. Din păcate, în România, țară în care foarte puține lucruri…
-
Incursiuni
Mîine dimineață la ora 10.00 tragem la sorți și cîștigătorul mingii…
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagBulănosul, Savu, Mihai și subsemnatul. Unul dintre noi va primi mingea de la Ancada, dar asta după tragerea la sorți. Să sperăm că veți fi prezenți acolo, altfel nu veți ști niciodată dacă am trișat sau nu,…
-
În Cluj, cel puțin, dar cred că și în restul țării, foarte multe străzi, asociații și alte cele sînt pe bază de luna decembrie. Pe mine dacă mă întrebi repede unde e strada-nu-știu-care-decembrie, habar nu am.
-
A aparut zilele acestea , dupa trei ani de absenta, noul album a lui Tiziano Ferro . O perioada dificila , acesti ani, pentru artistul italian, din punct de vedere personal si in consecinta si profesional .
