Sigur că e vorba despre duminicile din copilăria mea, cele pe care le uram pentru că mi se spunea că n-am voie să mă prea joc pentru că trebuie să mă pregătesc pentru școala de luni, să…
Tag:
cluj
-
-
Vă mai arăt o casă. Se construiește ceva în curte, dar asta nu diminuează din meritele acestei construcții…
-
IncursiuniSport
Turul Ciclist al Clujului și Trofeul Ardealul, trei zile pe biciclete
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagPreședintele clubului Voința Cluj, Gheorghe Căpraru, om vechi de sport și foarte dedicat fenomenului, se ocupă în aceste zile de organizarea unui concurs inedit, într-un sport din seria celor nebăgate în seamă. În cadrul competiției pentru amatori…
-
Caravana scrimei românești e o idee foarte bună. Ea aduce toate valorile acestui sport, unul pe nedrept marginalizat sau aflat prea puțin în conștiința publicului larg, și la Cluj.
-
Faină casă…Are ceva din alte timpuri…
