Azi dimineață am găsit acest mesaj. Presupun că e de la unul dintre elevii liceului Brassai. Vi-l redau ca atare, cu mențiunea că m-a impresionat.
Tag:
echipa
-
-
Ne-a făcut și poză Alexandru Marius, cameramanul de la TVR, dar uite că nu ne-a parvenit pînă la redactarea acestor rînduri, așa că, din acest punct de vedere vă mai ținem puțin în suspans. A fost foarte…
-
Gazeta Sporturilor a alcătuit o echipă ideală a ligii întîi. Au fost luați în calcul (bine, asta de către o firmă rusească specializată în așa ceva, InSat) peste 100 de parametri, pentru fiecare jucător din campionat. Vă…
-
Pentru domnii care comentează între ei sau chiar și scriu despre subiectul: Avem spectatori, avem stadion, dar nu avem echipă, eu am un exemplu, ca să nu zic că am o altă părere. Uite și exemplul:
-
Echipa celor de la Clujul pedalează mi-a trimis un anunț referitor la o nouă etapă pe care o organizează în această lună.
