Da, foarte frumos mesaj de la un mare U-ist din Canada, nu insist asupra lui mai mult. Mai degrabă aș vorbi despre o stranie coinicidență: căutînd zilele trecute ceva am dat peste un excelent material din Clujeanul…
Tag:
fotbal
-
-
Mircea Ioan Radu venind spre sală cu pași egali. O imagine pe care nu pot să mi-o scot din cap. Îmi plăcea mersul lui, deloc grăbit, cu capul sus, țanțoș. Mircea Radu mereu în costum sau cel…
-
Există oameni pe care noi, ardelenii, îi denumim simplu, spunîndu-le oameni faini. Unul dintre ei este Cristi Pojar, cu care m-am întîlnit ieri în piața Engels (mă și mir că ăștia, „specialiștii”, au uitat să îi schimbe…
-
Număr orele pînă la meciul Stelei cu Napoli, din Europa League. Fac asta, număr, cam de 7 zile, de cînd toată presa cea vestită de sport ne bagă pe gît tot felul de știri despre cum va…
-
Domnul antrenor Hagi cred că nu are noroc. Altfel nu îmi explic cum de a pierdut iar în Turcia. Din nou acasă, din nou înfrîngere, 0-2 cu Genclerbirligi.
