Radio Cluj va fi la coordonare în prima etapă a returului în liga a doua, aș că vă dau întîlnire la ora 11.00. Le voi da legătura colegilor mei prezenți la partide, cinci la număr. Vom avea…
fotbal
-
-
Incursiuni
Remember Cupa Liceelor 2011 – II (Profesori, Fotbalişti şi Twitterişti)
de Ovi Tebude Ovi TebuZiua de 8 iunie 2011 a fost ziua finalelor la Cupa Liceelor. În finala mică cei de la “Transporturi” s-au impus în faţa celor de la “Tehnofrig”, scor 3-2, în timp ce în finala mare, meci transmis…
-
Chiar dacă azi e marţi, 13 Martie, noi nu am avut “trei ceasuri rele”, ba din contră, am avut un ceas şi ceva foarte bun…la Chibiţ.
-
CLASAMENT Lupta pentru premiul etapei a 20-a a fost mult mai strânsă decât cea de săptămâna trecută. Înaintea ultimelor două meciuri, cam 7-8 oameni mai aveau şanse la mingea oferită de Ancada. Câştigătorul este Raul Buzilă (7/1),…
-
În programul meciului U Cluj-Steaua, pe pagina a doua e un material care se cheamă „Cuvîntul căpitanului”. Și care are titlul: „E momentul să scriem istorie”. Și care se bazează pe o serie de declarații de dinainte…
