Împătimiții ar cam trebui să vă faceți calculele, cum să chiuliți o săptămînă de la serviciu, cum să ajungeți la Oradea (unde are loc cel de al doilea turneu al superligii naționale, în perioada 16-20 noiembrie)…
Tag:
miscare
-
-
Incursiuni
Daniel Rus susține alergarea și baschetul nostru de week-end, doar e printre membrii fondatori…
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagDaniel Rus ne-a făcut o frumoasă surpriză. Și-a amintit de prima alergare la care a participat, de fapt prima noastră alergare ever, știu că era cam frig, asta îmi amintesc.
-
După două luni în care am suferit ca un cîine după recidiva la spate, azi am ieșit din nou cu prietenul meu la tenis.
-
Băieți, asta e lista celor care au dreptul legal de a participa la aniversarea primului an de mișcare în aer liber, marca PMOB. La aceasta se adaugă cei care scriu aici, pe care nu îi mai menționez,…
-
Din păcate mi-am întrerupt cam de două luni ieșirile cu bicicleta, pe motiv de durere de spate, știți povestea…Dar asta nu înseamnă că nu sprijin activitățile acestor „încăpățînați”…
