Scriam ieri că doar norocul şi întîmplarea au făcut, cumva, ca eu să aflu că a avut loc un CM de gimnastică feminină şi că două românce s-au întors de acolo cu două medalii întru’ prestigiul, mîndria şi onoarea României: aur, la bîrnă, prin Ana Porgras şi argint, la sol, prin Diana Chelaru.
Vă daţi seama, cu atît mai puţin puteam afla ceea ce urmează să scriu (pontul mi l-a dat drăguţa de Raimonda Boian, cititoare fidelă a blogului, lucru pentru care şi eu şi Ovidiu îi mulţumim, plus promisiunea că dăm o cafea sau o bere sau un suc sau un vin – sau ce vrei tu, Raimonda!- cu prima ocazie!)
La CM de gimnastică feminină de la Rotterdam a participat şi o sportivă din Qatar, pe numele ei Al Jazi Al Habishi. Foarte mişto, zic eu. Erau ani cînd chestia asta ar fi părut cu adevărat inedită, aproape exotică. (E bine, totuşi, că nu a evoluat cu vălul islamic pe faţă!)
Ei, şi fătuca asta din Qatar, în vîrstă de 19 ani (altele se lasă de gimnastică la vîrsta asta!) a evoluat la sol. La sol se evoluează pe o melodie. Eu ţin minte şi acum cînd gimnastele făceau flic-flac-uri pe diagonalele covorului pe „Sanie cu zurgălăi” sau pe „Bolero”-ul lui Ravel. Da’ ce spuneţi voi că Al Jazi Al Habishi a evoluat pe o manea? Era să mă crăcănez de rîs cînd am auzit şi apoi am văzut. Maneaua aparţine lui Nicuşor Guţă şi Mihaela Minune şi se intitulează „Tu meriţi totul, meriţi iubire!”
Nu-mi era clar cum a fost posibil acest lucru. După aia m-am lămurit cînd am aflat că antrenoarea gimnastei din Qatar este o româncă, Camelia Mîndricel.
Dacă asta am ajuns să exportăm, noi, românii… Manele…
Oooooooooooooooooooooffffffff, viaţa meeeaaaaaaaaaaaaaa!
Şi, dacă nu mă credeţi, accesaţi http://www.bufteni.ro/stiri-sport/gimnastica-pe-manele-la-mondiale
4 comentarii
Să mor dacă mai înţeleg ceva. Cine poate hotărî care gen muzical e „aprobat” şi care nu e. Vorbim de manele noastre (ei bine, din ţara noastră) cu dispreţ, dar poate că nu suntem nici fani ai genului house sau trash (sper că am scris corect). Dar de ele nu vorbim pentru că nu-s ale noastre. Duce biata femeie (antrenoarea) cu ea, peste hotare, o bucăţică din ţara natală şi repede sărim pe ea. Ce-ai fi vrut, s-o pună pe gimnastă să recite „Mioriţa”? Am zis-o de câte ori am avut ocazia, aerul din România are iz de Istambul, nu de Viena şi n-avem ce face. Nu mă înţelege greşit, nu sunt un fan al genului, dar poţi spune cu mâna pe inimă că n-ai cântat niciodată „Supărat sunt Doamne, supărat”? Dacă vrei să te „scoţi” şi te gândeşti să-mi răspunzi că ai ascultat originalul melodiei, nu te obosi. Aia e „bănăţeană”, bunica sau mama manelelor din anii ’80.
Foarte buna remarca ta Cristi. Dincolo de ceea ce pare a fi ciudat pentru noi, exista, cred eu, si ceva firesc. Dar pentru arabi. Marturisesc ca nu am ascultat piesa despre care amintesti tu aici, insa, probabil, e pe gustul orientalilor. Manelele din Romania sunt, in cea mai mare parte a lor, coveruri dupa melodii arabesti, turcesti, sarbesti, grecesti sau indiene. Altfel spus, in cazul amintit de tine, muzica respectiva a revenit de unde a plecat. Prin 2008, cand ma aflam la Bruxelles, in vizita la Parlamentul European, alaturi de alti jurnalisti clujeni, am avut surpriza sa aud manele de pe la noi sunand la greu din taxiuri conduse de arabi. La inceput am fost surprins, dupa care am aflat ca aceste produse muzicale erau gustate si de altii prin discotecile capitalei administrative a Europei unite, unde nu sunt deloc putini turci, congolezi sau magrebieni. Atunci am realizat ca exista piese care, in acest fel, se intorc la publicul propriu culturilor din care provin respectivele produse muzicale. Exista, probabil, chiar si manele originale, create de alde Guta, Minune et comp, si care sunt pe gustul orientalilor. Ma indoiesc insa ca acestea au valoare pentru cultura română. Cu toate astea, datorita promovarii excesive (in urma cu cativa ani) a manelistilor, gratie in special a unui cunoscut post national de pe Dambovita, cultivator asiduu de produse tiganesti (poate iti mai amintesti imnul national cantat pe ritmuri de manele fix de ziua Romaniei, considerata ziua amintitului post)consumatorul de muzica din Romania a luat de bune ritmurile cu care, din pacate, in trecutul nu tocmai indepartat, mai cochetase (tot din cauza unor asa zisi lautari – trebuie spus aici ca manelele nu au nimic in comun cu muzica lautareasca).
Recunosc! Am cîntat “Supărat sunt Doamne, supărat”. Deşi nu-mi aduc decît vag aminte, că eram cam… ameţit. Mi-au povestit prietenii a doua zi! Se pare că am şi evoluat la sol cu ocazia aia şi am fost de podium. La bîrnă nu mi-a ieşit exerciţiul, da’ acolo nu-i cu muzică.
Este exact cum zici, Sorine. Din partea mea poate să-şi facă gimnastele solul pe muzica la butoaie din plastic sau pe imnul naţional al tribului unde etalonul de frumuseţe feminină este să ai ţîţele pînă la genunchi. Pe de altă parte, dacă fata era arăboaică putea să ia o melodie din … repertoriul local. Da’ a trebuit să vină românca să-i crească cota lui Nicuşor Guţă. Pe mine atîta tot că m-a amuzat situaţia. Oricum ai lua-o, e comică.