Nu pot să înţeleg pînă unde pot merge aberaţiile celor care ne conduc într-un fel sau altul, că e vorba de politicieni, parlamentari sau autorităţi locale. Şi, la fel, nu pot înţelege cum (cei mai) mulţi dintre noi mai pot pune botul la aberaţiile lor, după ce ne-am ars cu toate promisiunile lor de fiecare dată cînd ne-au cerşit voturile.
Deşi mai e ceva pînă la alegerile locale, primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a (re)lansat ideea organizării Jocurilor Olimpice la Bucureşti, în 2020, în cel mai demagog stil, de parcă mîine s-ar da startul în campania electorală.
Pe mine m-a pufnit rîsul din prima milisecundă după citirea senzaţionalei ştiri, dar asta doar pînă cînd rînjetul de pe faţă mi s-a transformat în grimasă la aflarea veştii că, citez, „85% dintre cetăţenii din Bucureşti sînt absolut de acord cu acest lucru. Sondajul a fost făcut telefonic, pe 3.700 de bucureşteni, iar în ţară l-au făcut pe un număr de 3.200. 93% dintre românii din ţară acceptă această idee, iar la nivel de Bucureşti, 85%”.
Bucureşti - 2010
Sigur, şi eu aş fi de acord ca Bucureştiul să organizeze J.O din 2020, ba chiar ca român aş fi mîndru pînă în măduva oaselor, dar hai, ce mama dracului?, să revenim un pic cu picioarele pe pămînt. La fel, aş răspunde afirmativ dacă m-ar întreba cineva în cadrul unui sondaj de opinie: “Sînteţi de acord ca România să organizeze primul Campionatul Mondial de fotbal pe Lună?” sau “Sînteţi de acord ca România să organizeze prima ediţie a J.O. pe Marte?”
În mod cert aş fi de acord, da’ se poate? E realizabil în următoarea sută de ani? Despre ce vorbim? Sau vorbim doar ca să nu tăcem din gură şi să cădem în penibil? Cum ar putea crede cineva că Bucureştiul ar fi capabil, la cum merg toate lucrurile în ţara asta, să poată organiza, în doar zece ani, o competiţie de anvergura şi complexitatea Jocurilor Olimpice?
Vezi Doamne!, posibilii candidaţi pentru organizarea ediţiei din 2020 a Jocurilor Olimpice sînt: Durban (Africa de Sud), Rabat (Maroc), New Delhi (India), Busan (Coreea de Sud), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Hiroshima sau Tokyo (Japonia), Baku (Azerbaidjan), Istanbul (Turcia), Roma (Italia), Budapesta (Ungaria), Madrid (Spania), Lisabona (Portugalia), Sankt Petersburg (Rusia), Monterrey sau Guadalajara (Mexic), Toronto (Canada), Brisbane (Australia).
Doar în legătură cu Baku am ceva rezerve pentru că nu dispun de prea multe informaţii, cred însă că pe acolo se stă bine la capitolul “petrol”, deci, implicit, şi la capitolul “resurse financiare”. În rest, cînd vine vorba de celelalte oraşe care şi-au depus candidatura… să fim serioşi, Bucureştiul e la distanţă de mii de ani-lumină.
Forul olimpic internaţional analizează cererile de organizare şi acordă note pentru 11 criterii: suport politic şi social, infrastructura generală, instalaţii sportive, satul olimpic, mediu, posibilităţi de cazare, transport, securitate, experienţă anterioară, buget şi legislaţie.
Acum, spuneţi şi dumneavoastră, îndeplinim în acest moment măcar un singur criteriu? Sau credeţi că în mai puţin de zece ani le vom îndeplini pe toate?
Poate că sînt mai fatalist de felul meu, dar ceva îmi spune că nu se vor schimba prea multe lucruri prin România în următorul deceniu!
2 comentarii
Bineînţeles că te contrazic. Există o explicaţie care să justifice optimismul primarului capitalei: dorinţa forului olimpic de a reface continuitatea Jocurilor Olimpice de după Olimpiada din 1896. Olimpiada ce trebuia să aibă loc acu’ aproape 100 de ani nu s-a desfăşurat din cauza Primului Război Mondial. O vom organiza noi pentru că suntem cu 100 de ani în urmă. Pregătiţi-vă pentru că după succesul din 2020 vor urma alte candidaturi, încununate şi ele de succes, în 2040 şi 2044 (una de vară şi una de iarnă) pentru ca lanţul să fie complet. No, ce mai ai de zis?
Ce să zic? Cred că ai dreptate! Cu siguranţă am putea organiza JO la nivelul şi pretenţiile olimpiadei care nu a mai avut loc în 1916!