Am văzut ieri tot meciul de baschet dintre Oradea și Sibiu live, pe acest site al suporterilor, care fac o treabă minunată în general, dar s-au întrecut pe ei înșiși cu această transmisiune de calitate. Imagine bună, clară, fără nici o problemă tehnică de la cap pînă la coadă. Poate un pic la comentariu să se mai umble, deși nu se poate spune că a fost prost (ca și cunoștințe baschetbalistice), dar pe alocuri era unul ardelenesc (știți voi, cuvintele periculoase: foarte, moarte, timișoara, groasă, coasă). Oricum, este o plăcere să vezi meciurile în acest format. Bravo lor!
