Precizez că nu vorbesc de Blaga-vameşul de la interne.
Reportajele de weekend ale Zentrokultului ar trebui să fie hazlii dar şi pilduitoare.
Poveştile de iarnă ale Zentrokultului ar trebui să se desfăşoare, pe cât posibil, iarna.
Să vedem dacă relatarea de mai jos respectă cerinţele.
Deci duminică dimineaţa. Aer tare, de iarnă. Zăpadă. Mie îmi place, deşi un crainic de pe Realitatea TV se dădea de ceasul morţii: „Ghinion, stimaţi telespectatori! Iarna se întoarce!” În paranteză, mă întreb doar cât de bou poţi fi să te consideri ghinionist că ai parte de iarnă în ianuarie.
Mi-am fixat o ţintă: casa lui Lucian Blaga, cea în care a trăit din 1946 până la moarte. Am avut odată norocul să iau parte la un tur al Clujului cu Nicolae Balotă ca ghid. Ne-a dus prin toate locurile relevante pentru clujenii din „Cercul de la Sibiu”, ca şi pentru intelectualitatea româno-clujeană ante 1948.
Nu prea stau bine cu memoria, aşa că situarea exactă a casei o uitasem. Cu atât mai mare provocarea. Plus că Andrei Mureşanu e un cartier fabulos. În paranteză (ca şi Florin Piersic, şi eu ştiu exact unde le deschid şi când să le închid!) cred că toată zona numită Andrei Mureşanu ar trebui declarată monument istoric. Locul e plin de splendori arhitectonice pe care le-am putea pune cu mândrie pe pliante turistice. Poate cu o asemenea clasificare, cartierul ar fi protejat de blocurile monstruoase pe care le ridică în prostie acolo şi comuniştii şi post comuniştii.
N-ar strica să facă plimbări repetate pe străzile sale şi repetenţii care-şi spun arhitecţi în zilele noastre. Ar înţelege, poate, ce înseamnă un habitat uman şi omenesc. Poate, cine ştie, chiar şi-ar da seama că prostituţia profesională nu e totul în viaţă.
Trec, deci, de casa lui Agârbiceanu, şi merg, merg, merg. Atâta merg că încep să-mi pierd siguranţa. Mă simt rătăcit într-o rezervaţie arhitectonică. Trei băştinaşi, întrebaţi pe rând, habar n-au unde e obiectivul, ba am impresia că unii din ei nici nu ştiu despre cine e vorba.
Dar minune, al patrulea ştie: „Nu aici. Casa lui Blaga e mai sus de paşapoarte. Vă întoarceţi, pe lângă casa lui Agârbiceanu, o luaţi pe Braşov, prima la dreapta şi apoi la stânga”.
Realizez că mă trimite la dracu-n praznic de unde venisem, nişte kilometri buni. Mă şi duc, dar îndoiala mă roade tot mai tare. Aşa că trec pe navigaţie inerţială, adică merg în virtutea inerţiei. Şi-a instinctului. Pe o stradă paralelă cu cea unde locuieşte binevoitorul (ca să nu-i rănesc sentimentele!) mă întorc tot acolo unde avusesem norocul să-l întâlnesc.
Şi ce să vezi: chiar în faţă e casa lui Blaga. Lucian Blaga. Pe o stradă cu nume de munţi bătrâni. O plăcuţă modestă rezumă povestea. Marele om locuia la etaj. Probabil de la balconul respectiv plănuia raidurile erotice care l-au făcut celebru în Cluj, şi de care beneficiem cu toţi, mulţumită unor poezii precum „Mirabila sămânţă” şi „Risipei se dedă florarul”. Poate, pe lângă alte denumiri, lui Blaga ar trebui să-i spunem şi Marele Fertilizator.
Probabil că în anii aceia obsedanţi se uita pe fereastră, seara, la dubele negre care îmbarcau nu puţini din locatarii cartierului. Poate se întreba când vor veni să-l ridice şi pe el.
Probabil că la masa aceea de lucru şi-a definitivat manuscrisul formidabilului roman care e „Luntrea lui Caron”, dar şi sistemul său filosofic, propriu şi original. Tot acolo trebuie că şi-a scris, încă în viaţă fiind, poeziile postume.
Pe urmă am verificat: de la locul unde concetăţeanul meu m-a trimis după cai verzi pe pereţi şi până la casa lui Blaga sunt aprox. 100 de paşi. Individul stă pe colţ, de acolo faci într-adevăr la dreapta, în sus, şi la o sută de paşi, pe stânga, e imobilul- ţintă.
M-am întrebat: de ce o fi procedat aşa?
Răspuns 1: M-o fi considerat un duşman al cartierului şi al lui Blaga. Şi fiindcă n-avea fotoghin, să pârjolească pământul şi să otrăvească fântânile, conform tradiţiei noastre ancestrale, m-a dezorientat. Aşa au procedat şi englezii, în Bătălia pentru Anglia, schimbând plăcuţele indicatoare ca să-i încurce pe paraşutiştii nemţi.
Am eliminat această ipoteză. Sunt român pe jumătate ungur, amic al frumosului şi deloc duşman al lui Blaga. Plus că omul nu părea un luptător pentru plaiul strămoşesc. Mai degrabă un cârnăţar.
Răspunsul 2: poate nu cunoştea ce se găseşte la o aruncătură de băţ de bătătura proprie. Nu m-aş mira, pentru că am mai avut prilejul să constat că, de multe ori, în case mari locuiesc oameni foarte mici. Şi tot ce iese din schema cotidianului lor meschin, pur şi simplu nu există.
Dar mai era o posibilitate, care nu-mi dă pace- Răspunsul 3: pur şi simplu din răutate. Şi cunoscând Clujul de azi, (frumos oraş, ce păcat că e…) nu pot elimina deloc această ipoteză. Din păcate.
Aş fi curios şi de părerea voastră.
1 comment
hai sa dau un exemplu si sa fiu primul care comenteaza:
-sintem, in marea majoritate, indiferenti la tot și la toate. exemplele pot curge cu nemiluita, dar să zicem doar că aici în cluj a fost de exemplu van gaal (ăsta este un antrenor la bayern munchen, o echipă din germania), om care a fost fotbalist la ajax și pe care l-a antrenat stefan covaci (piști). piști kovacs e înmormîntat la cluj. sînt sigur că van gaal, dacă ar fi știut asta, ar fi pus o floare la mormîntul lui covaci. dar nu avea de unde să știe, pentru că nici un oficial din administrația orașului sau din cea a clubului universitatea sau chiar și a clubului din gruia nu a știut acest lucru, de asta sînt sigur. în loc să ciocnească cupe da șampanii și să vorbească banalități, mai bine l-ar fi dus pînă acolo, am fi avut și noi ce scrie. dar mormîntul lui covaci, ca si casa lui blaga, despre care ai vorbit atît de frumos, sînt bine ascunse, adevărate secrete pentru mai marii zilei. din păcate.