Sorana Cîrstea nu a rezistat presiunii de după pierderea primului set și a lăsat-o pe cehoaica Lucie Hradecka să treacă în turul al doilea al calificărilor de la Brisbane (Australia), scor 6-0, 4-6, 6-4 pentru jucătoarea din Cehia. Hradecka nu s-a oprit aici, pentru că a învins și în turul al treilea și astfel s-a calificat pe tabloul principal. Acolo România va fi reprezentată doar de Alexandra Dulgheru. Aceasta va juca în primul tur cu Andrea Petkovic, din Germania.
Nici Victor Crivoi nu a reușit să treacă de primul tur al calificărilor de la Brisbane, el pierzînd în fața australianului Matthew Ebden, scor 2-6, 6-4, 5-7.
La Auckland pe tabloul principal vor juca Gallovits și Halep.

5 comentarii
Crivoi a jucat la Brisbane daca nu ma insel. Sper sa ajung la meciul lui Dulgheru de maine seara, iar daca nu, macar sa-l vad la TV. Cred ca Alexandra porneste cu sansa a doua.
normal ca la brisbane, doar am scris si mai jos la postarea cu Primii romani care lucrează în 2011, dar viteza…mersi de corectura. Pai sa mergi si sa ne scrii cum a fost meciul
meciul e strins, nemtoaica e pe 32 wta si dulgheru pe 29
2-8?
popescu, corectat