Pentru că în 15 ianuarie nu strică să ne amintim de Eminescu…
Pentru că mai sînt unii care nu ne lasă să uităm…
Pentru că e bine să luptăm cu amorţeala creierului…
Pentru că nici îmbâcseala gusturilor nu trebuie încurajată…
Pentru că tot ce e vetust e şi prăfuit, iar praful poate cauza alergii sau, şi mai rău, o mentalitate învechită…
Pentru că o asemenea belea se poate combate prin spirit tânăr…
Pentru că tinereţea ţine de suflet, nu de biologie…
Pentru că Eminescu va rămâne, prin forţa împrejurărilor, pururea tânăr…
Pentru că teatrul pentru tineri poate fi un excelent vehicol de cultură, educaţie, terapie şi experienţe umane…
Pentru că există în Cluj o trupă de teatru în care liceenii joacă pe bune…
Pentru că trupa a înţeles să-l omagieze pe Eminescu mai altfel…
Pentru că o face inventiv şi creativ…
ZENTROKULT recomandă spectacolul EMINESCU: CUGETĂRI DIN AZIL. OPERĂ ROCK ÎNTR-UN ACT, jucat de trupa „Audienţa generală” la Sala „Euphorion” (Studio) a Teatrului Naţional Cluj, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 17.00. Trupa „Audienţa generală” reuneşte elevi ai liceelor „Onisifor Ghibu”, „Tiberiu Popoviciu” şi „Lucian Blaga”.
Pentru că merită.