Foto: Balla Balázs
Mai demult, cercetătorii au făcut un experiment.
Au luat doi pui de maimuţă, proaspăt născuţi, de la mamele lor. I-au pus în medii sterile, perfect controlate. I-au hrănit ştiinţific, i-au vitaminizat forte. Condiţii egale, şanse egale, îngrijire de top. O singură diferenţă. Unul din pui era mângâiat de îngrijitori, celălalt nu.
După scurt timp, puiul ce trăise nemângâiat a murit. Tot nemângâiat, se înţelege. Ştiinţa e plină de cruzimi necesare. Şi, poate, unii din cercetători şi-au primit iadul pe merit.
Dar concluzia era corectă. Pe urmă s-a observat o diminuare a imunităţii la copiii privaţi de afecţiune, de mângâiere. Orfanii mureau pe capete sau se îmbolnăveau cronic acolo unde alţii de vârsta lor rezistau. Numai că la orfani atingerile erau de regulă contondente, aplicate de supraveghetor.
Şi aşa, cu mintea de pe urmă, s-a înţeles că omul a fost dintotdeauna o fiinţă gregară. Încă din vremea uneltelor de piatră, atingerea semenului, a aproapelui, a constituit un semnal dătător de siguranţă. S-au clarificat multe necunoscute legate de indispensabila stimulare tactilă, care face, spre exemplu, din masaj sau presopunctură proceduri benefice.
Etiologul Konrad Lorenz vorbea prin anii ’70 despre moartea termică a afectelor în societatea modernă. Şi ce să vezi: pe măsură ce omenirea progresează, se hipertehnologizează, pe măsură ce principiile societăţii deschise triumfă din Vladivostok la Benghazi, noi, indivizii, ne retragem în carapacea invizibilă pe care ne-o construim pe nesimţite.
În alte vremuri ne îmbrăţişam fără să fim isterizaţi de falsele probleme puse de corectitudinea politică. Iar în dansuri partenerii se ţineau în contact strâns. Cine trece azi printr-o discotecă vede sute de oameni dansând. Fiecare dansează singur.
Minunea reţelelor de socializare ne pune în contact cu sute de „friends”. Nu mai trebuie nici măcar să ne strângem mâna. E drept, tastatura ne solicită buricele degetelor. Dar calculatoarele cu comenzi vocale vor lichida şi această povară.
Contact Improvisation- Improvizaţia de Contact a apărut în 1972, în contextul mişcării hippie, a încercării acesteia de a reînnoda frăţietatea umană. Iniţiatorul, Steve Paxton, voia să vadă în ce măsură menţinerea contactului fizic între parteneri în mişcare poate da naştere unor improvizaţii de mişcare, şi, în cele din urmă, unor secvenţe de dans. Coregraf format la şcoala lui Merce Cunningham, Paxton a urmărit găsirea unei noi modalităţi de dans contemporan. Primul spectacol bazat pe principiile Improvizaţiei de Contact a fost „Magnesium”, prezentat la Colegiul Oberlin din Ohio. Au urmat mai multe performance-uri la Galeria Webber din New York.
Steve Paxton îşi explica descoperirile din perspectiva teoriilor gravitaţionale ale lui Newton, declanşate de impactul cu celebra poamă. „Încercând să fie obiectiv, Newton nu şi-a pus întrebarea ce ar însemna să simţi totul din perspectiva mărulului”, spunea Paxton. Tot el concluziona că „înţelegerea prin intermediul minţii e diferită de înţelegerea cu ajutorul trupului”, privilegiind a doua cale. Pielea, prin nenumăraţii săi receptori, este senzorul cel mai în măsură să-l ghideze pe dansator de-a lungul improvizaţiei, de unde necesitatea menţinerii contactului, atingerii, cu partenerul sau cu spaţiul de joc.
De atunci, Improvizaţia de Contact a pătruns în programa marilor şcoli de coregrafie din lume, dar şi în exerciţiile de contact parte din antrenamentul actorilor. Este şi stil de dans, dar şi disciplină fizică şi spirituală, deschisă şi accesibilă oricui interesat.
În Cluj, Contact Improvisation e popularizată de asociaţia GroundFloor, înfiinţată în 2004. „La început am fost fascinată de spectaculosul acestei forme de expresie. Acum sunt interesată mai mult să împărtăşesc acel moment creativ din timpul improvizaţiei”, spune Kinga Kelemen, director al asociaţiei GroundFloor. „Practicând C.I. am descoperit noi modalităţi de conexiune cu propriul meu corp, noi căi de comunicare cu partenerii de improvizaţie. Contact improvization îţi dezvoltă concentrarea, pentru că trebuie să fi atent la partener în tot timpul sesiunii: nu ştii ce va face în secunda următoare, trebuie să-i simţi intenţiile”, spune Kinga Kelemen.
Contact Improvisation are câteva reguli simple: nimeni nu e obligat să facă ceva, orice se iniţiază pe covorul de dans e rezultatul consensului între partenerii de improvizaţie. Fiecare practicant este responsabil cu autoprotecţia- adică fiecare îşi poartă de grijă lui şi numai lui, nu şi pentru ceea ce face partenerul. Asta duce la evitarea accidentelor. Partenerii se pot atinge, dar nu se prind unul pe celălalt, pentru a nu se limita reciproc.
În ultimă instanţă, ca şi yoga, ca şi artele marţiale, ca şi orice forme creative, Improvizaţia de Contact e o formă de autocunoaştere, obţinută printr-unul din cele mai vechi gesturi din istoria umanităţii: atingerea.
Cursurile de Contact Improvisation se ţin de două ori pe lună, la Sala Studio a Fabricii de Pensule, str. Henri Barbusse nr. 59- 61. Detalii pe http://www.groundfloor.ro .
