Sîmbătă, toată după amiaza am ascultat muzica divină a lui Beethoven și a altor compozitori clasici, în interpretarea pianistului meu preferat, Murray Perahia. A fost o înregistrare din arhivă (o idee pe care o găsesc genială la Mezzo, pentru că are un parfum deosebit).
O să vă spun, pe scurt, de ce îmi place Murray Perahia.
Odată pentru că interpretează „cinstit”, fără brizbrizuri. Apoi pentru că pare conectat la muzică sută la sută. Pare să îl intereseze sunetul și nu tehnica (oricum una desăvîrșită).Îmi mai place pentru că îi cunosc destinul, unul absolut spectaculos.O să vă spicuiesc cîte ceva din acest capitol. Murray Perahia este un evreu sefard, care are rădăcinile în Salonic, deși s-a născut în 1947 în SUA, la New York City. Că e evreu și că s-a consacrat în domeniul muzical nu e o surpriză pentru nimeni. Dar ce m-a impresionat la acest domn este faptul că în 1990 el a suferit în urma unei tăieturi la unul dintre degetele mîinii drepte, lucrurile degenerînd spre o septicemie. A luat o grămadă de antibiotice, dar starea generală i s-a agravat. Mai mult, în 1992 i s-a descoperit o anomalie a osului mîinii, trebuind să se opereze de mai multe ori. A stat departe de pian mai mulți ani, revenind doar la sfîrșitul decadei 90. La începutul anului 2005 iar a acuzat dureri la mînă, medicii i-au indicat să termine cu pianul, dar Murray Perahia a revenit din nou pe scenă, un triumf al voinței.
În 2004 regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a conferit titlul de Knight Commander of British Empire.
Și nu în ultimul rînd, îmi place Murray Perahia pentru că a fost prieten foarte bun cu marele nostru pianist Radu Lupu, cu care a lucrat în mai multe rînduri.
