Nu pentru că m-am întors de la București (asta e doar o întîmplare), dar am avut o senzație destul de ciudată cînd a fost să mă refamiliarizez cu Clujul. Am lipsit 5 zile și eram curios ce s-a mai întîmplat în aceste zile.
Din păcate, am auzit foarte multe bîrfe, destul de multe răutăți și în general banalități. Poate că, în ciuda impresiei noastre că trăim într-un oraș mare, el e de fapt destul de mic, dă impresia că toată lumea se știe cu toată lumea. Și mai ales că toți sîntem interesați mai mult de ceea ce face celălalt. Clujul mi s-a părut cumva altfel, acum că i-am dat o pauză, cumva aliniat, previzibil, șters, plat, gri.
Sper să îmi revin, s-ar putea să fie doar o astenie de primăvară.
Aștept să îmi spuneți, dacă aveți chef, cum vi se pare Clujul în aceste zile.

8 comentarii
eu il vad cald, vesel, poate usor transpirat. pacat de cei cativa care il fac previzibil, sters si plat…
Ovidiu, poate nu iti vine sa crezi, dar aceeasi impresie am avut-o si eu cand am revenit la Cluj din Germania la trei luni si jumatate dupa ce plecasem.
Na bravo Gele, cred si eu ca dupa 3 luni de curatenie si civilizatie ai avut un semi soc cand ai ajuns pe meleagurile nisipoase ale orasului nostru..serios mie mi se pare ca avem mai mult praf in Cluj decat are Sahara nisip…dle Blag il inteleg pe Vasile ca a avut acest sentiment dar eu cand vin din Bucuresti in Cluj (asa cand mai fac vre-o deplasare pt un meci al nationalei) trebuie sa spun ca ma consider extrem de mandru si norocos ca sunt de aici de pe Somes…intr-adevar e un oras mic previzibil si DAAAAA e extrem de gri…da comparativ cu marea noastra capitala macar e locuit de oameni decenti,care mai fac si altceva decat sa alearge dupa bani sa iasa in cluburi de fitze si sa se fereasca de cainii vagabonzi ocolindu-i cu super limuzinele lor…si daca ma intrebi pe mine ce anume iti raspund din prima …TIN CU „U” si asta e de ajuns…tot respectu domnule Blag si numa bine Gele sper sa ne vedem in curand(Popu)
Depande, musiu, cu ce ochi îl priveşti!
Pentru că ochii care au privit şi mintea care a perceput, plecând, Clujul, nu sunt şi nu au cum fi, decât cel mult fizic, aceleaşi „antene” care îl regăsesc! Alte şi noi privelişti ţi-au inundat fiinţa, proaspete şi diferite întâmplări te-au marcat, oameni altminteri ţi-au tăiat calea … Şi astea, toate, nu sunt decât filtre, mai mult sau mai puţin deformatoare, spre bine ori spre rău, puse în faţa obiectivului „aparatului” tău de luat imagini, simţăminte ori impresii.
Ceea ce rămâne neatins e Clujul din inima ta şi acela nu poate fi decât acelaşi dintotdeauna: leagănul ce te-a dat lumii, unic şi nealterabil!
Restul – „vederi” fărâmiţate, dintr-un caleidoscop ciobit…
Cluju-i mic şi viaţa lungă, asta e problema 🙂
gădălean, ce ai scris e super-mișto.
laura, discutăm cînd vii de la linz
Chiar ca e mult praf, dar nu numai la Cluj. Si da, ai dreptate, comparatia cu Bucurestiul e castigatoare clar pentru Cluj. Te salut si eu, Popule. Clar ca ne vedem. Sper ca mai repde de primul meci al lui „U” din Champions LEague, de pe Allianz Arena 🙂