M-am întâlnit cu muzica lui Lajko Felix prin bunăvoinţa unui coleg de facultate. Odată, demult, pe o seară ploioasă, într-o cameră de hotel, au răsunat acordurile. De atunci îl am mereu la suflet pe instrumentistul ungur născut în Voivodina. Frenezia lui aproape iraţională mă face să-l compar mereu cu un alt exaltat de geniu, Arthur Rimbaud.
Se cuvine să folosim anumite cuvinte cu mare precauţie. „Geniu” e un termen uzat şi abuzat, ca atâtea altele. În cazul lui Lajko Felix îl folosesc fără ezitare, cu sânge rece. Pentru că la el muzica e vocaţie, dincolo de studiu, deprinderi învăţate în şcoală, manualitate etc. El topeşte într-un creuzet cele mai diferite dialecte muzicale: melodii ungureşti din pustă, piese ţigăneşti, sârbeşti (mi s-a părut că recunosc, pe alocuri, şi pasaje muzicale tradiţionale româneşti). Rezultă un melos în care nu mai recunoşti niciuna din sursele de inspiraţie iniţială, şi, în acelaşi timp, le recunoşti pe toate.
A descoperit instrumentele pe la 10 ani, o vârstă „bătrână” pentru un începător. În peregrinările sale îl precedă legendele, folclorul centrat pe persoana sa. Se zice că ar fi un ţigan blond din Banatul Sârbesc, ceea ce pentru mulţi ar explica talentul iterpretativ. Într-o vreme umbla zvonul că fusese dat afară din orchestra filarmonicii din Novi Sad pentru că, violonist fiind, o lua razna în timpul concertelor, interpretând linii melodice care-i veneau lui, atunci, la suflet. Evident, e vorba de mitologie urbană. Cert este că personajul în discuţie şi-a amintit vorbele primului său profesor de muzică: „Nu ai talent pentru vioară!”. O profeţie, într-adevăr, dar pe invers.
Celui care merge pentru întâia oară la un concert Lajko Felix i-aş spune să se aştepte la o cascadă sonoră, la un torent, la şuvoaie de armonii împletindu-se, despărţindu-se, reunindu-se iară în filonul a ceea ce universal numim muzică. Este egal de virtuoz la vioară, la ţiteră, plus la alte câteva instrumente tradiţionale, unele de găsit doar în muzee. A cântat pentru dansatori faimoşi de Butoh (artă japoneză a spectacolului). A compus muzică de film (în „Delta” lui Cornel Mândruţă a şi jucat). A colaborat cu francezii de la Noir Desir, dar şi cu expatriatul londonez Alexandru Bălănescu.
Se simte la fel de bine concertând în faţa Parlamentului din Budapesta, dar şi în obscure săli de care n-a auzit nimeni. Dacă la începuturile sale era celebru prin întorsăturile frazei muzicale şi prin dexteritatea sa, aproape ireală, în ultimul timp şi-a transformat stilul în favoarea unor interpretări mai profunde, mai esenţializate, cu o ornamentaţie minimă.
Vineri, 15 aprilie, de la ora 20.00,este anunţat un concert susţinut de Lajko Felix şi companionul său muzical, Brasnyo Antal, la Biserica reformată de pe strada Donath (biserica în formă de iurtă, chiar înainte de Studioul Regional TVR). Biletele se pot procura de la societatea de producţie „Clorofilm” de pe strada I.C. Brătianu nr. 6, în curte. Preţul unui bilet este de 25 de lei până în ziua concertului, şi de 29 de lei la intrarea în sală. Nu e puţin, dar, în acest caz, Zentrokult e de părere că se aplică vorba englezească despre „money well spent”.
Pentru cei care ar vrea să-şi facă o idee despre ce vorbesc, le dau un link:
