"Executorul" Foto: Barabás Zsolt
În Berlin folclorul zice că funcţionează vreo opt sute şi ceva de companii teatrale. Adică tot atâtea posibilităţi de a alege. În Cluj până de curând le puteai număra pe degetele de la o mână. Dar şi raportate la numărul de locuitori, am fi tot în urmă la categoria structuri teatrale alternative. Din februarie 2011 trebuie să folosim un deget de la mâna cealaltă pentru numărătoare: s-a înfiinţat „Balla& Vajna Projects”, companie independentă care urmăreşte să dezvolte proiecte legate de artele spectacolului.
Ca o armată de invazie formată din doi soldaţi, „Balla şi Vajna”au intrat pe scena clujeană cu un festival de „4X4” spectacole. Zentrokult a văzut două dintre ele şi va spune în rândurile de mai jos ce crede despre ele. Cât despre festival, cei doi asociaţi vor să-l amplifice, cu o ediţie de primăvară şi una de toamnă.
Compania au înfiinţat-o trei oameni: Noemi Vajna, directorul acesteia, dramaturg, manager cultural, fostă componentă a echipei Teatrului Maghiar din Cluj şi Balla Szabolcs, actor la acelaşi foarte bun „Maghiar” şi Hanna Ugron, vicepreşedintele companiei. E o echipă restrânsă, dar foarte omogenă şi redutabilă. Şi au la ce se gândi şi planifica, acum la început de drum. „O companie paralelă cu sistemul teatral oficial funcţionează după alte principii. Trebuie să ştim cum să ne atragem un public, să vedem cum am putea să funcţionăm în perioada verii, când se spune că oraşul e „mort”. Funcţionăm pe bază de proiecte, ceea ce înseamnă că depindem de finanţările pe care reuşim să le atragem”, spune Noemi Vajna.
…Prima piesă văzută în festival se numeşte „Halta Ibusar” („Ibusár, megállohely, huszerett egy hangra”- Teatrul din Miercurea Ciuc), o tragicomedie cu subtitlul: „Ostaşiadă pentru o voce”. Personajul principal este Ileana Agândacului (jucată de o absolventă clujeană, Ágnes Benedek, premiată pentru prestaţie), impiegat(ă) de mişcare la o haltă unde nu se prea opresc trenurile. Visul ei e să scape de atmosfera căilor ferate, de glasul roţilor de tren, de avansurile şefului de haltă, şi să dea lovitura pe piaţa operetelor. În Ungaria, operetele sunt artă naţională, proprietatea poporului maghiar mai abitir decât coroana Sf. Istvan. Semiotica lor e clară: se ia o fată simplă, de la ţară, plăpândă, naivă, care duce la gură tot ce găseşte în praful drumului de boi (sau aristocrată scăpătată din cauză că tatăl i-a băut averea la cărţi; sau orfelină la cheremul tutorelui nemilos, unchi de departe cu mătuşa din partea mamei etc.). Ea se întâlneşte cu moşierul frumos, bogat, şi neapărat bun, bun la suflet, cu ochi duioşi şi mustaţă maghiară ridicată mândru spre cer, care o ia sub aripa (şi nu numai sub aripa) lui protectoare. Se mai adaugă, după gust (sau lipsa acestuia) husari (tot cu mustăţi interminabile şi atât de maghiare!), ’paşopt, cântece duioase şi rezultatul îl bănuiţi.
Iar piesa ia în răspăr toate clişeele şi desuetudinea genului, neegalată decât de filmele sentimentale ungureşti dintre războaie. Rezultă un spectacol spumos, de un umor uneori atroce, alteori duios. O notă se cuvine rezervată autorului: Parti Nagy Lajos şi-a câştigat renumele de iconoclast şi spărgător de frontiere creative. Suficient să spunem că a tradus „D-ale Carnavalului” iar versiunea lui e considerată cea mai reuşită, din vreo 14 câte s-au realizat. Confruntat cu limba caragialiană, intraductibilă, Parti Nagy Lajos s-a apucat şi a inventat o maghiară care să permită transferul. Şi care, culmea, chiar face sens.
…în vară, „Balla& Vajna Projects” vor ieşi în stradă, cu un spectacol de clovnerie, interactiv. Va urma un workshop de fuziune: artişti de foto, video, desen, sculptură, actorie şi muzică vor încerca să-şi unească talentul într-un efort colectiv care să dea naştere unui gen compozit de spectacol. Apoi un atelier pentru cei mici: copii să vină cu un personaj preferat, căruia să-i inventeze o poveste şi să lucreze la punerea ei în scenă, ca spectacol (adică să facă decoruri, lumini, regie, joc).
…un alt spectacol văzut a fost „Executorul” („A behajto”, M-Studio) e un spectacol de teatru fizic, cu alte cuvinte fără cuvinte. Spectatorii au putut vedea o demonstraţie de artă a mişcării, cu execuţii interesante, spectaculoase, pe alocuri, chiar periculoase. Ceea ce lipseşte e o anumită coerenţă internă: de la un punct încolo, se vede că regizorul e prea îndrăgostit de găselniţele în sine, în dauna ideii, a story-ului. Asta ar fi scăderea spectacolului, altfel interesant.
…„am vrea să-i ajutăm pe tinerii care termină o facultate de teatru, şi care sunt la început de carieră, sau care vor să încerce cum e în teatrul independent. Avem în plan un concurs de dramaturgie, cu spectacole lectură, câştigătorul urmând să monteze piesa la noi. Şi, sigur, visul nostru e să producem, la un moment dat, propriile noastre spectacole, să chemăm regizor, să facem decorurile, să aducem actori…”, spune Noemi Vajna.
După cum se vede, nu de „projects” duc lipsă cei de la „B. ’n V.”…
