Winners Tennis Club va găzdui între 16 și 22 iulie ediția a doua a turneului naţional BT Tennis Cup. A doua ediție din 2011 a acestei competiţii continuă seria de 5 turnee care poartă marca Banca Transilvania, printre care şi o competiţie internaţională din categoria Futures, cu premii totale în valoare de 15.000 USD.
BT Tennis Cup face parte din Circuitul Național al Federației Române de Tenis și se adresează juniorilor de 12 ani – fete şi băieţi. La iniţiativa organizatorilor, intrarea este liberă, aşa încât, la faţa locului, un număr cât mai mare de iubitori ai acestui sport să poată urmări competiţia, precum şi să-i susţină pe concurenţi.
Mai multe detalii despre competiţie şi despre înscrierea la BT Tennis Cup sunt postate pe site-ul Winners Tennis Club, www.winners-tennis.ro.
▪ Winners Tennis Club încurajează practicarea tenisului
Școala de tenis Winners Tennis Club încurajează practicarea tenisului, de la iniţiere până la nivel de performanţă, dar şi ca modalitate de petrecere a timpului liber. Până în prezent, Winners Tennis Club a găzduit peste 30 de competiţii naţionale şi internaţionale, investind astfel în tenisul pentru juniori, precum şi în viitorii campioni.