Campionatul european pe echipe la tenis (denumit din acest an și Junior Davis Cup), juniori sub 16 ani, este în plină desfășurare. Patru grupe a cîte 8 echipe, sistem eliminatoriu în cadrul grupelor, primele două din fiecare serie urmînd a accede la turneul final care va avea loc între 1 și 3 august în Franța. România face parte din grupa A, cu meciuri la Munchen, din grupă făcînd parte Belgia, Bulgaria, Germania, Olanda, Moldova, Serbia și Suedia. România este în partea inferioară a tabloului de 8 și a jucat primul meci împotriva Olandei, urmînd a evolua cu Serbia pentru un loc la turneul final. Țara noastră este reprezentată de Patrick Ciorcilă, Andras Szekely, Ionuț Urdă și Alexandru Buzelan. Primii doi sînt clujeni, Patrick legitimat la Winners Tennis Club iar Andras la Dinamo București.
Spre bucuria noastră, cei doi clujeni au adus primele victorii ale României, ei cîștigînd partidele de simplu și ducînd scorul general al meciului România-Olanda la 2-0.
Andras Szekely-Botic van de Zandshulp 6-4, 6-1
Patrick Ciorcilă-Jelle Sels 6-4, 6-4.
La această oră se joacă meciul de dublu, echipa noastră fiind formată din Patrick Ciorcilă și Ionuț Urdă.
Meciurile din semifinalele acestei grupe vor fi Germania-Belgia și România-Serbia. Vom reveni cu amănunte.
Puteți vedea tabloul și alte amănunte aici.