Universitatea a remizat, 0-0, la Astra. Dimineață am vorbit cu Badea, mi-a zis că nu pierde acolo, dar cred că se gîndea să cîștige. Mîine am emisiune la radio, la 18.00, și va intra în direct, să ne spună cum a fost.Nu e frumos ce fac acum, dar știți cît îmi place mie de Șumudică, așa că pot s-o spun, nu? Deci dacă îl bătea Șumudică pe Badea la pus echipe în teren, atunci chiar că nu mai înțelegeam nimic din fotbalul românesc. Așa însă, cu acest 0-0, s-a demonstrat că băiatul ăla care își tot arată părțile de jos ale corpului cu orice ocazie așa și gîndește, cu acele părți.
Acest egal nu e unul spectaculos pentru Universitatea, dar are cîteva părți bune:
-a dovedit forța unui grup, în condițiile în care, cu un om mai puțin, e mai complicat de jucat, totuși, mai ales atîtea minute.
-echipa nu a luat gol, revenind la cadența primelor două etape, cînd poarta a rămas neperforată.
-s-a trecut peste ușoara stare de confuzie creată de acele două înfrîngeri consecutive, cea cu Lazio și cea cu Steaua. Putem vorbi acum de o curbă a rezultatelor pozitive, dacă adunăm la victoria cu Petrolul acest egal cu Astra.
-s-a demonstrat că Universitatea are un lot, nu un unsprezece, pentru că deja orice jucător poate spera la tricoul de titular.
-rezultatul menține echipa în vîrful clasamentului, ceea ce poate crea o stare de bine.

1 comment
La cum s-a desfasurat jocul, ma intreb daca nu ar fi trebui sa incerce mai mult…
Nu-i frumos ce ai spus despre Sumudica dar, din pacate, e adevarat.