Australia a câştigat astăzi Tri Nations Cup după o pauză de zece ani. The Wallabies s-au impus în ultimul meci al competiţiei împotriva Noii Zeelande cu scorul de 25-20.
Meciul a fost superb. Rugbyştii de la antipozi au arătat un joc bun şi spectaculos pe alocuri şi o defensivă feroce. All blacks au practicat, ca de obicei, jocul „la mână” cu o ofensivă ruptă din manuale. Am văzut un eseu al neozeelandezilor venit după peste 20 de momente de fixare fără a pierde posesia ceea ce este o reuşită fantastică.
Australia a triumfat în Tri Nations Cup după o pauză de zece ani şi a câştigat competiţia doar a treia oară în istorie. Acesta a fost ultimul meci la nivel înalt înainte de Campionatul Mondial de rugby ce începe în Noua Zeelandă peste două săptămâni. În acelaşi timp a fost ultima ediţie a Tri Nations în această formulă pentru că în ediţia următoare, celor trei „granzi” din sportul cu balonul oval, Noua Zeelandă, Australia şi Africa de Sud se va adăuga şi Argentina, poate a patra echipă valorică din emisfera de Sud.
Campionatul Mondial de Rugby începe în septembrie, iar România va fi din nou între cele mai bune formaţii ale lumii. „Stejarii” nu au lipsit de la nicio cupă mondială. România e în Grupa B alături de Argentina, Anglia, Georgia şi Scoţia, iar primul meci al „stejarilor” este programat pe 10 septembrie împotriva Scoţiei. Vestea bună pentru iubitorii rugbyului este că Digi Sport transmite toate meciurile României de la Campionatul Mondial plus alte dispute interesante.
Rezumatul meciului de azi între Australia şi Noua Zeelandă îl vedeţi aici