Un prieten deștept mi-a trimis o chestie, că nu știu cum să îi zic. E un fel de răspuns al unui cititor, care la rubrica de comentarii pe un forum de discuții a scris ceva destul de profund. Un lucru care merită să fie citit de cît mai multă lume. Iată pasajul, o adevărată temă de reflecție (am lăsat grafia nemodificată, pentru o mai mare veridicitate a mesajului):
În istoriografia românească, mulţi istorici au ales să facă o paralelă între modalitatea în care a reacţionat Finlanda, în 1939, la agresiunea sovietică şi felul în care a răspuns România cerinţelor teritoriale sovietice din iunie 1940.
HISTORIA vă întreabă: Trebuia România să reacţioneze ca Finlanda la ultimatumul sovietic din 1940? Este îndreptăţită o comparaţie între cele două cazuri?
ULTIMELE COMENTARII
cand a murit voltaire a ajuns cica la dumnezeu si l-a intrebat „ce s-ar fi intamplat daca…” si dumnezeu l-a dus intr-o camera uriasa plina de carti pe toti peretii si in mijloc pe o masuta cu un carnetel de notite. Si i-a zis: pe masa e ceea ce s-a intamplat, pe pereti e ceea ce s-ar fi putut intampla daca…
morala ar fi ca in afara de exercitiul intelectual al unui scenariu care si-a gasit locul pe unul din peretii aia chiar ca nu mai vad vreo utilitate intrebarii asteia.
istoricii fac paralele mai ales ca situatiile erau oarecum apropiate atat cauzal cat si ca urmari. am citit pe undeva o chestie care initial m-a facut sa rad vis a vis de ironia involuntara a evenimentului si anume ca una din ultimele incercari de contraofensiva finlandeza, cu 15 tancuri ca atat aveau, a produs panica in randul infanteriei finlandeze care nu stia ca armata lor poseda tancuri si au crezut ca erau rusesti. dupa care m-am asezat mai bine pe scaun si m-am gandit ca totusi o tara de 3 milioane de locuitori, cu o armata conceputa se pare doar ca sa-l apere pe mos craciun, a avut nu numai curajul ci si capacitatea de a se opune unei armate care se pare ca numara cam un sfert din totalul populatiei intregii finlande vreme de cateva luni.
habar nu am daca trebuia sau nu sa facem la fel si mi-e greu mie sa-mi raspund.
din fotoliu ma incearca un fel de ciuda ca aia au avut matze si noi nu …dar eu stau in fotoliu. sau precum conu’ leonida sub plapuma. si misc stegulete si ma gandesc ce bun ar fi fost si ce mandru m-as fi simtit sa se bata romanii in frunte cu stefan si cu burebista si chiar sa-l cheme si pe mihai din concediu sa arda ei la invadatorul sovietic vreo cateva bastoane peste glezne.
am vazut niste poze cu orase finlandeze sub bombardament sovietic, nu mi-a placut ce am vazut si drama parlitei asteia de tari mi-a umplut gura de amar. am fi trecut si noi prin acelasi lucru cu siguranta.
nu ne-a fost usor nici adoptand varianta de a nu ne bate.
ce castigam in fond…un pic de mandrie sub plapuma azi….de acord. cand ma incearca egoismul ii condamn pe aia de s-au speriat atunci…dar era fundul lor in joc nu al meu iar zarurile erau de mult aruncate…unii s-au batut, altii nu….erau pioni nu regine in joaca de atunci…unii au cazut direct, altii prin „en passant” ca sa deschida piesele grele de pe tabla.
cui ii mai pasa la sfarsitul jocului de pionii sacrificati in deschidere sau cine da doi bani pe mandria pionului sacrificat la capatul liniei ca sa obtii din nou regina…
Anonim, 26 Septembrie 2011
V-a plăcut? V-a întristat?
1 comment
da ca in finlanda