Citești, deci exiști (detaliu din Grigorescu, scara-lumină din orașul-lumină)
Ce să spun despre colega mea Anca Mureșan. Păi spun că nu o cunosc foarte bine, dar o înțeleg foarte bine. Pentru că scrie clar. O să vă placă și vouă, sînt sigur. Povestea e simplă: dacă a văzut că rezolv asfaltări de străzi, s-a gîndit să îmi sesizeze o problemă, poate, cine știe, o rezolv și pe asta. Despre ce e vorba, citiți în cele ce urmează:
Dacă tot se împlinesc 22 de ani de la evenimentele din 22 decembrie, hai să vă aduc aminte de ceva. Le zic evenimente pînă se pun de acord istoricii şi specialiştii dacă a fost sau nu revoluţie. De întunericul de pe străzi. Îmi amintesc cum înainte de 89 căutam cu prietenii de la bloc un loc luminat unde să ne putem continua poveştile şi după ce cădea întunericul. Asta, fireşte, în ciuda insistenţelor mamelor noastre de a veni în casă după ce se face noapte. Cel mai adesea, stăteam ca bezmeticii în faţa vreunei scări a blocului şi, spre disperarea vecinilor, „blocam” întrerupătorul de pe casa scării cu un băţ de chibrit ca să nu ne băgăm unii altora degetele-n ochi în timp ce trăncăneam. Era de-a dreptul feeric.
Și se făcu lumină, da lumină, frate, nu glumă!
Ei bine, s-au dus vremurile alea. Acum trăiesc în oraşul-lumină. Nu, nu e Parisul, oricît mi-ar plăcea. Nici Las Vegas nu e. Dar nici nu-mi doresc asta, am parte de foarte multă lumină în Cluj, s-a risipit toată bezna comunismului şi s-a spulberat orice vis. Mă refer la visul cu ochii închişi, din timpul somnului, nu la visurile de mărire!
S-a spulberat pentru că de două nopţi mi-e tot mai greu să pun geană pe geană. Să vă explic: şi mă întorc iar la bloc. Ăla în care stau acum, din cartierul care a fost desemnat cel mai cel cartier din oraş, Grigorescu, are 4 etaje, 6 scări. Nu e la strada principală, dar nu-i rău, ba chiar e mai ceva ca pe Corso. 6 scări, 6 felinare. 6 pînă acum două zile, cînd niște băieți s-au gîndit că-s prea puține și au mai pus unul. Chiar sub geamul camerei unde dorm. Pardon, unde nu mai dorm, aș putea citi toată noaptea la lumina felinarului, se vede-n cameră ca-n palmă.
Serios acuma, știe cineva care trebuie să fie distanța între doi stîlpi de iluminat? Să-i pui așa, la plezneală, e cam aiurea, mai ales că cineva plătește curentul consumat, nu? Și sigur nu RENEL-ul. Sau asta e noua modă? Vom avea felinare din 10 în 10 m?
Pînă aflu, mă gîndesc să mut de Crăciun masa în dormitor și scap de cheltuiala cu lumînările. Dup-aia să cumpăr draperii mai groase.
Și dacă nici așa nu scap, fac cerere la primărie să vină să-mi ia stîlpul și să-l planteze în fața celulei lui Apostu. Măcar așa, fac și eu bine: omul n-o să mai strige ca Goethe ”Lumină, mai multă lumină!” Va avea destulă.
(un text de Anca Mureșan)
PS Anca, poate e multă lumină ca să putem căuta comoara din Orașul-comoară, nu?
1 comment
parca din 25 in 25 de metri este distanta…nu as vrea insa sa gresesc…