Nu îmi place de această jucătoare de cînd am văzut un gest al ei foarte urît. La una dintre edițiile de la Wimbledon, juca pe terenul 12, cu Pennetta. Și la un moment dat, pentru că jocul nu îi mergea bine, s-a apucat să gesticuleze isteric spre părinții ei aflați în tribune.
Nici mai mult nici mai puțin le ordona să părăsească tribuna. „Voi doi, afară!”, cam așa arăta gestul, repetat cam de 5-6 ori, pînă cînd bieții s-au executat. În paranteză fie spus, tatăl ei este medic, pasionat de șah, și i-a pus pentru prima dată racheta în mînă, la 6 ani. Mai mult, este antrenorul său.
Nu îmi mai place de Bartoli pentru că este un robot. O fi tenisul știință acum, nu artă, dar fata asta o ia pe cîmpii în timpul meciului. Se mișcă încontinuu, lovește aerul cu racheta în pauzele dintre mingi mimînd lovituri cu două mîini, țopăie înainte de fiecare serviciu și înainte de a primi fiecare minge din serviciul advers, strînge pumnul a autoîncurajare și cînd pierde mingea și cînd o cîștigă și icnește în permanență, din primul pînă în ultimul minut al partidei.
E în top, bravo ei, dar mă bucur (știu, nu e frumos) că azi o chinezoaică firavă, simpatică, Jie Zheng, a trimis-o acasă, 6-3, 6-3
