Am primit de la un amic acest text. Sînt gîndurile lui de trecător prin Piața Universității în aceste zile. Și le redau ca atare, cu tot cu ilustrații și cu titlul lui. Omul a vrut să rămînă anonim și îi respect dorința:
După ce s-a văzut clar că liberalizarea prețurilor, FSN-ul și noua conducere nu-s așa mare sfârai, unii dintre revoluționarii din Decembrie ’89 s-au întrebat, pe bună dreptate : “pentru asta am murit noi la revoluție?”. Presimt că după ce tot elanul ultimelor zile se va stinge (e firesc, Universul cunoscut de noi e guvernat de legile fizicii, mult mai tari decât orice lege omenească), mulți dintre cei din pozele făcute de mine în a doua seară de proteste la Cluj se vor întreba, pe bună dreptate, „pentru asta am răcit noi la revoluție?”. Așa, ca mine. Da’ să vă spun povestea de la început, că-mi pare că am luat-o ca Tarantino, de la coadă spre cap:
Port mereu cu mine aparatul foto, că nu se știe niciodată. Acum câteva seri mă îndreptam spre locul de muncă. În centru, oameni cu steaguri, unul cu portavoce, care de transmisie și multă lumină, prea multă pentru ora aceea. Venea de la reflectoare. Am rămas acolo, să fac niște poze. Că nu se știe niciodată. Ochii îmi erau ocupați cu aparatul foto, urechile ce să fi făcut în timpul ăsta? Auzeau discuțiile din jur (nu toată lumea scanda, doar cei din fața reflectoarelor, în spate n-are rost, că nu te vede nimeni). Niște bărbați de vârsta tatălui meu ori poate mai în vîrstă (pensionari, cel mai probabil), purtători de pancarte improvizate, vorbeau între ei. Reproduc ce-mi amintesc din discuția la care participau cam 5-6 persoane, că m-a amuzat dulce amar:
-Tu ce ț-ai scris azi?
– Că Boc o să facă poc.
-Apoi tu crez că Boc îi șefu’ acolo? Șefu-i Băsescu. Și cu Udrea.
-Da, da’ și Boc. No, tăț îs tăt o apă, dă-i pace. Da’ nu de amu, de la revoluție o pus mânuca pă tăt –tăt și noi am rămas ca proștii.
-Apoi no, noi i-am ales.
-Da, mă, i-am ales, tre’ să-i iubim. Așe zâce și-n biserică, să-ț iubești conducătorii, să dai cezarului ce-i a lui.
-Apoi zâc în biserică, dară că zâc, că și la aceia le mere bine, ‘tă-i Dumnezo! Că botezu-i botez, petrecania-i petrecanie, cununia-i cununie, la tătă mișcarea tre să le baji banu-n jeb.
-Așe nu mai mere. Pă vremea lu Ceaușescu dădem lozuri și tăt era bine. Amu poț să lucri ce vrei, că tăt nu te ajungi cu banii. Nime nu-ț dă, la tăț tre să dai.
-Ar trebui să deie puterea la alții.
-Apoi la care? La Ponta? Ăsta să dă cu mașina amu, îi trebe bani de benzină.
-Ioi, că de ar împușca pă câțva, să vezi apoi cum ar ieși tătă populația în stradă, mai ceva ca la Ceaușescu.
M-am îndepărtat, căutam un alt unghi. Poate ar fi fost interesant să aud mai mult din poveste dar nu cred că învățămintele ar fi fost altele. Am învățat de aici că oamenii din generația tatălui meu sunt amărâți, vor ceva nou dar se raportează tot la trecut. Pentru că în 20 de ani nu i-a învățat nimeni să nu mai depindă de alții. Ori poate pentru că e mai ușor să nu-ți asumi riscuri. Cât de periculos poate fi să vinzi bilete la loz în plic? Problema e că nici pe cei din generația mea nu-i învață nimeni să-și asume riscuri și să nu mai depindă de alții. Am senzația că suntem un popor între ape. Cei foarte tineri se mulțumesc cu o cărămidă și un geam de spart, cei de vârsta mea sunt în Spania, Franța, Italia sau Norvegia (câți au mai rămas fac ce pot și-s nemulțumiți că trebuie să-i ducă în spate pe bătrâni, scapă din vedere faptul că toți îmbătrânim), cei născuți un strop mai devreme decât mine nu-s foarte întreprinzători dar sunt extrem de creativi când vine vorba de texte pentru pancarte iar bătrânii au în ei o tristețe groasă pe care, mă tem că o să o ducă cu ei în morminte.
Eu știu de la bunicii mei, Dumnezeu să-i ierte, că gesturile și cuvintele trebuie să-ți fie grele și serioase, dacă vrei să fii luat în serios, dacă vrei să fii luat în seamă. Cred cu tărie că zece mii de oameni care tac și se uită mustrător într-o direcție anume sunt mai înspăimântători decât o sută de mii de oameni care dansează dansul pinguinului. Cred că o sută de mii de oameni adunați într-o piață pot să obțină ce-și propun fără să spună nimic, cu condiția să-și propună toți același lucru. Nu învăț eu pe nimeni nimic și nici nu țin partea cuiva dar dacă ar fi să alegeți între „demisia”, „pensii”, „alocații”, „locuri de muncă”, „Roșia Montană”, „bată-te Dumnezo”, „legalizați marijuana”, „jos dictatorul”, „aceeași mizerie”, „regele Mihai”, „presă liberă”, „banii înapoi”, și „Raed Arafat respectat”, ce ați rezolva mai întâi?
