Bună dimineaţa! Io mă trezesc de fapt spre prînzişor cînd fără escepţie dau drumu’ la ăştia cu guvernarea, cu reforma, cu să fim optimişti, astea… De felu’ meu optimistă, s-a-ntîmplat totuşi de multe ori să mă ia cu ameţeala pesimismului absolut cînd aflam că peste noapte la propriu, o femeie superbă s-a sinucis că era urîtă, un prim-ministru inexistent nu mai există, traume din astea…
Deşi în ultimii ani am schimbat cîteva telefoane, păstrez pe cartelă pînă-n sfînta zi de azi esemesul primit de la prietena mea în luna decembrie, ziua-a-şaptea a anului 2009, la ora 8, minutul 29, cu următorul conţinut: „S-o terminat. O ieşit băsescu.” Cam de-atunci am început să-mi cumpăr ţigări de contrabandă, că pînă atunci mă zdrobeam să fiu exemplară în toate privinţele pe principiul că fiecare să facă tot ce poate el ca să putem toţi laolaltă, deci jos contrabanda, sus economia!
Dac-a ieşit Băsescu preşedinte pentru a doua oară – ca să ne-nţelegem: un om educat precar, fără studii înalte, fără realizări profesionale de vreun soi ales, cu o conduită morală rău mirositoare (case, multe case) şi gesturi managerial – administrative scandaloase (uciderea a mii de cîini comunitari ca primar, lipsa oricărui fel de dezvoltare a transporturilor în România ca ministru) – deci dacă această persoană s-au gîndit concetăţenii mei că trebuie să fie ăl mai mare şi mai tare care să poate egzista-n ţară, io, mie nu mi-a mai păsat de concetăţenii mei şi economia noastră, am lăsat orice speranţă şi am tras tutun contrabandist, că atîta m-a dus capu’ şi atîta m-a ţinut inima.
Observaţi că-s nevorbită, mulţumesc şi închid paranteza.
Deci şi az’ dimineaţă m-am cablat prompt ca să ascult pe domnu’ Ungureanu, prim-ministru. Crecă-s cam bătîrnă dacă nu-mi iese din cap cum ierea iel tînăr de tot şi-l invita Iosif Sava la „Serata muzicală tv” de frumos şi deştept ce era şi chiar era. Om fin de tot, bun de privit ca un cîine de rasă cu pedigreu greu, evaluat chinologic internaţional şi premiat multiplu.
Ce mă mira pe mine multiplu pînă azi dimineaţă era cum aceste însuşiri – educaţia şi cultura cu fineţea împreună – erau enumerate de comentatori cu un fel de bucurie şi uşurare, adică măcar ăsta ştie să vorbească, a făcut oarece, nu te-mpuţeşte dacă eşti ţigancă şi nu te-ntreabă de – mă scuzaţi – găoază ca preşedintele lui, deci phui!, lasă că e bine, dacă era tot unu’ ca Boc, cadru universitar care-şi scrie adresa de-acasă (str. Pasteur) în foaia de demisie, atuncea ce dracu’ ne făceam? Deci e bine.
Io una mă gîndeam că suntem rău dacă am ajuns să ne bucurăm că prim-ministrul e educat cu cărţi şi are maniere, dar mă rog, am păstrat panseurile astea pentru mine şi exasperam cu ele numai pe cei apropiaţi.
Dar de azi dimineaţă m-am sucit complet şi am înţeles că domnii ăştia analişti, comentatori, analizatori are o mare dreptate şi justeţe în ce spune, pentru că fiţi atenţi aicea ce-am văzut io la televizor în direct, în timp ce Răzvan Ungureanu (!) zicea cuvinte din alea poleite, din cărţi.
Am văzut pe-un ungurean, pe numele lui Attila Kelemen, deputat udemereu care se scobea sub unghii şi ce găsea iel acolo băga în gura lui. Dacă nu-nţelegeţi ce vă transmit io vă mai furnizez nişte detalii: acest domn este numa’- n ultimu’ rînd deputat. El în primele rînduri a fost sau este:
– academician
– medic veterinar, chirurg specializat în SUA, doctor în zootehnie
– preşedinte onorific al Asociaţiei chinologice din România
– vicepreşedintele Federaţiei ecvestre române
– europarlamentar
– preşedintele UDMR Mureş
Plus, cum vă spuneam, deputat în Parlamentul României, calitate în care a votat PENTRU eutanasierea cîinilor comunitari. Dar pe cuvînt că nu de asta mă leg, deşi io şi la momentu’ ăla şi în toate momentele cred că aşa ceva e peste puterea minţii. (Pentru cine nu ştie sau se mai îndoieşte scriu aicea să rămână, că eutanasierea cîinilor comunitari ca metodă de control al numărului lor e o grosolană eroare ştiinţific vorbind şi o aberaţie umană, omeneşte vorbind, deci categoric nu e chestiune de doctrină politică, opţiune profesională şi gust personal)
Cam asta şi aşa m-am sucit. Dacă te îneacă studiile şi titlurile academice şi totuşi ce iei de sub unghii bagi în gură, atunci e just să ducă boboru’ o colivă la biserică cînd prim-ministrul se nimereşte să fie educat şi să articuleze cuvintele cu toate vocalele la locul lor.
Să păstrăm nişte arpacaş şi pentru coliva din ziua ferice în care o să avem un preşedinte care nu ia din nas şi bagă-n gură.
Să fie primit!
De unde lua domnul deputat, ce lua şi unde băga se poate vedea aici. Înregistrarea are cam şaisprezece minute, fapta debutează la minutul 6.20 şi este mai dihai reiterată la minutul 9.31. Mulţumesc TVR-ului de nu mai pot.
http://www.tvr.ro/articol.php?id=120025
P.S. Un… prieten mi-a explicat că obiectul intromisiilor repetate este cuticula şi atît. Îl aştept acasă să-mi explice care e diferenţa.
11 comentarii
Cu toate astea eu sunt pro basescu
sper din tot sufletul să nu începem pe această platformă media să facem politică. era unul dintre punctele la care stăteam bine așa cum eram înainte, nu vi se pare?
Subscriu la observaţia mogulului nostru – blagul de ovidiu – şi întăresc cu următoarea precizare: nici aici, nici aiurea în textele mele, dacă le citeşti bine, nu vine vorba de cine cu cine e (mai bine-ar fi să se vadă asta la vot şi nu la vorbe), ci despre idei şi principii la locul faptei, cum s-ar zice, în acţiune.
Îmi place să cred că vorbind despre oameni vorbesc despre idei şi vorbind despre comportamente vorbesc despre valori. Acestea: educaţie, caracter, consecvenţă, onoare. Sau lipsa lor. Atîta.
o argumentatie clara: nu se spala pe maini, baga in gura => ia uitati ce rau e ala!
credeam ca analiza unor opinii se poarta in alt registru.
d-astea cu „nu-mi place ala ca are barba. sa-si arate fata daca vrea sa-l votez” am mai vazut.
of of
oxford
Probabil ca aveti dreptate,imi cer scuze
Cata ipocrizie.
Mai intai iti versi eterna frustrare pe obsesia ta, Basescu: „un om educat precar, fără studii înalte, fără realizări profesionale de vreun soi ales, cu o conduită morală rău mirositoare (case, multe case) şi gesturi managerial – administrative scandaloase”.
Apoi treci la subiect: „am văzut pe-un ungurean, pe numele lui Attila Kelemen, deputat udemereu care se scobea sub unghii şi ce găsea iel acolo băga în gura lui”.
Concluzionezi in stil Mache: „Să păstrăm nişte arpacaş şi pentru coliva din ziua ferice în care o să avem un preşedinte care nu ia din nas şi bagă-n gură”.
Dupa care la comentarii ne spui cat de principiala esti tu: „Îmi place să cred că vorbind despre oameni vorbesc despre idei şi vorbind despre comportamente vorbesc despre valori. Acestea: educaţie, caracter, consecvenţă, onoare”
Mi-e greata de ipocrizia asta.
Mi-e greata de comentacii care stau ascunsi sub pseudonime pe care le considera destepte si critica tot ce misca. Probabil si IPul tau e starns legat de otpdl.ro.
daca ti-e greata cere-i lui OB sa nu permita decat nume, prenume si inregistrari prealabile.
si mie mi-e greata de cei care scriu „ionescu” desi ei se numesc „muresan” iar apoi fac pe moralistii.
nu intervin decit pentru a spune ca schimbul de idei sau chiar parerile in contradictoriu dau masura unui articol incitant. pina cind nu apare atacul la persoana eu zic ca e bine.
Mie aricolul mi s-a parut atac la persoana