Cel mai mult îmi place să observ reacția celor care se ocupă de emisiuni, cei din regie cum ar veni. Cînd cei de acolo te complimentează la sfîrșit atunci îți cade foarte bine. Poate de aceea există și reflexul realizatorilor de a-și întreba colegii cum a fost (și eu făceam asta de fiecare dată și la NCN și la Antena 1). Dar cel mai fain e cînd înainte de a întreba tu îți spun ei două vorbe. Așa a fost în această seară la TVR Cluj.Am vorbit cu Ionel Banu despre fotbal, despre ziua lui Ciprian Porumb (la mulți ani, Ciprian senior), despre arbitrajul românesc, despre Neșu, despre minunea de la Zalăul lui Tadici (care joacă iar în cupele europene), despre box și chiar despre concursul de sărituri cu schiurile din Norvegia. A fost o emisiune densă care s-a terminat poate prea repede.
Dar în prima marți din aprilie, revenim.
2 comentarii
Parca si mie mi se face un pic dor 🙂
Mda.