Am citit și eu că Boștină a fost trecut la echipa a doua. Am înțeles că nu a venit la două antrenamente, sîmbătă și duminică și a suportat consecințele. Pînă la urmă asta e o treabă de bucătărie internă, și cred că știe și patronul Florian Walter despre această decizie.
Doar faptul că a fost căpitanul Universității pînă mai ieri pare să fie mai interesant în toată această poveste. Pentru că un om cu statut de căpitan ar fi trebuit să stea lîngă echipă, în mod normal, mai ales cînd urmează o partidă importantă, moment în care nu e bine să agiți apele. Aș mai putea adăuga o idee, aceea că Boștină este destul de departe de statutul de adulat al tribunei, așa cum ne este cîteodată prezentat. Mai degrabă mi se pare un fotbalist bun, din stirpea celor cu glezna fină, un jucător cu capul sus și un bun pasator. În rest, povestea alăturării lui ca fiind unul din panoplia marilor U-iști, precum Szilagyi, de exemplu, mi se pare forțată. Cum forțată mi s-a părut și ungerea lui Boștină în funcția de vicepreședinte al clubului, o chestiune de neînțeles…
Oricum, de obicei pleacă antrenorii, oricît ar fi ei de mari. „Lucrăturile” jucătorilor au învins antrenori mai mari decît este Badea. Poate că la asta s-a gîndit și Boștină, cel care e pe cale să „piară” pe limba lui, chiar înainte de a-și putea găsi prozeliți în vestiar. Sau altundeva.
4 comentarii
Poate ar trebui comenatata, sau cel putin mentionata declaratia lui Daniel Stan (fiul antrenorului Ilie Stan), jucator si el la echipa a doua la U Cluj care a spus ca la meciul U Cluj-Steaua el a zis ca ii impartial, ca as vrea sa castige si tata dar eu sunt la Cluj. Daca il convoca Badea la meci ce ii spunea? Eu nu pot sa joc in meciul asta, sunt impartial…Adica sa ai stema lui U pe piept, sa dai declaratie la presa si sa zici ca esti impartial…
like father like…
@Rusdanyel
avand in vedere ca e treaba de familie e discutabil..asa nu-si supara nici tatal nici pe „U”..oricum in stilul asta nu va prinde multi pureci la „Ü” acest pui de iliesta..
problema e ca nici unul dintre ei nu stie vorbi. in cazul celui mic e un pic mai grav, ca e tinar. in cazul celui mare e deja comic