Azi dimineață am primit vestea. Ne-am cunoscut foarte bine cu maestrul, din vremea anilor 80, cînd am fost pentru o bună perioadă și vecini. Am stat mii de ore de vorbă și cuvintele lui m-au luminat mereu. Îi plăcea muzica bună și era îndrăgostit pînă în măduva oaselor de Universitatea Cluj (dar asta o știți cu toții). Am colaborat foarte bine, chiar și la un volum, am avut multe întîlniri pe la posturile de radio și de televiziune, era un spirit enciclopedic, un om de un calibru nemaipomenit.
Mai am păstrate cîteva emisiuni cu el, cred că după ce se mai liniștesc un pic spiritele am să le pun aici, ca un remember.
Îmi pare foarte rău că domnul Bodea nu mai e. Foarte rău.
Vă las să citiți un fragment dintr-un material pe care l-am realizat acum 5 ani împreună cu Sorin Râșnoveanu. Era vorba despre Ivansuc de data aceea. Deci despre Universitatea. Deci despre Gheorghe I. Bodea.
Gheorghe I. Bodea dixit: „U” înseamnã spirit, familie si mai apoi echipã
„Sã retineti cã pentru adevãratii „U”-isti, echipa lor de suflet nu trebuie sã învingã, sã aibã cine mai stie ce performante, ci doar sã EXISTE”, asa si-a început mãrturisirea profesorul Gheorghe Bodea. Mereu alãturi de „U”, istoricul clujean a redactat recent primul volum al AGOREI – o istorie a echipei de suflet nu numai a clujenilor ci si a celor care au fost, la un moment dat, „intoxicati” cu spiritul „U”-ist. Iar manuscrisele sale, pozele si caricaturile sînt deja pregãtite pentru alte volume ale unei opere care n-ar trebui sã lipsescã din biblioteca vreunui „U”-ist.
„Despre Zoli Ivansuc am atît de multe de spus”, mãrturiseste istoricul Gherghe Bodea, „mai ales cã am stat în imediata sa apropiere în momentele sale de glorie”. De alfel, un volum memoralistic închinat celui care odinioarã ridica cei 30.000 de spectatori de pe „Moina” în picioare, este în pregãtire. „Zoli era un taciturn, însã dacã stateai de vorbã cu el si reuseai sã-i cîstigi atentia spunînd ceva ce-l interesa, devenea imediat un interlocutor absolut agreabil. Apoi se retrãgea în linistea sa, nimeni, niciodatã, nereusind sã descifreze gîndurile sale ascunse. Iar ca om pot sã vã mai spun un singur cuvînt, care spune totul despre Zoli: Exceptional!”
„Echipa asta n-a însemnat niciodatã dorintã nebunã dupã succes si mare performantã. Bãietii, mai mult talentati decît muncitori, îsi canalizau mare parte a energiei lor înspre… scoalã. Pentru ei sportul era arta în care se relaxau, iar scoala era sfîntã. Erau medici, ingineri, profesori, plecau în cantonament si citeau cursurile. Chiar si în autocar, dupã o victorie de senzatie în fata unor mari echipe din România, în timp ce unii cîntau repertoriul „Sepcilor Rosii”, alde Ivansuc citea de cu zor pentru cã avea seminar sau examen…” Ochii profesorului se umezesc si, cerîndu-si scuze pentru paranteza care urma s-o facã în mãrturia sa despre „doctorul Ivansuc”, mai mult, ca sã reuseascã sã ne explice SPRITUL si FAMILIA „U” ne povesteste despre golgota publicãrii primului volum din AGORA: „N-aveam bani sã public AGORA! Si atunci, cîtiva inimosi, au reusit sã capaciteze „U”-isti din toata lumea! Din cele mai îndepãrtate colturi ale lumii, „U”-stii s-au strîns pentru a dona bani si a duce la publicarea acestei cãrti. Si n-au fost numai sportivi… Au fost si cei care, în acele vremuri, erau doar spectatori, suporteri, „intoxicati” cu spiritul „U”. Si cred ca asta este o altã mostenire lãsatã de oameni precum doctorul Zoli Ivansuc!”.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
