Pierde, pe 11 aprilie, campionatul Germaniei în faţa a 80.000 de „galbeni” pe Westfalenstadion. La 0-0, Robben ratează din 3 metri, iar mai apoi de la punctul cu var. Borussia Dortmund învinge cu 1-0 şi devine campioană pentru al doilea an la rând, cu 4 victorii din 4 în ultimele întâlniri cu bavarezii. Şi s-au făcut chiar 5 pe 12 mai, când Neuer ia 5 boabe în finala cupei. Până ieri, Robben marcase două penalty-uri, unul decisiv pe Bernabeu şi unul la Berlin, în meciul mai sus amintit.
Nu-i problemă, că vine finala Ligii Campionilor. Bayern joacă acasă şi încearcă să fie prima echipă care triumfă pe teren propriu. Cech respinge în bară un şut al lui Robben, Gomez ratează din poziţie ideală una din multele ocazii (ce bun era aici un Falcao), trimiţând în peluza londonezilor, deci Bayern le cam dă cu terenul în cap oamenilor lui Di Matteo – două abordări total diferite ale finalei. Şi totuşi, înving cei care au 4 ocazii în ultimele 3 meciuri şi înscriu 4 goluri. Chiar dacă nu ăsta e farmecul fotbalului, cel puţin este principalul său scop. Iar dacă m-am bucurat că au scos Barcelona (nu neapărat pentru ca Bayern să scape de ei în finală), trebuie să am măcar cea mai mică recunoştinţă pentru victoria de ieri sau pentru Drogba, o stea printre stelele lui Chelsea, cum probabil va scrie Ilie Dobre. Succesul e meritat oricând, atâta timp cât e obţinut exclusiv pe teren şi cu resurse proprii.
Neuer a avut reflexul, dar mingea trimisă excelent cu capul de Drogba l-a băgat cu totul în poartă. Scoate penalty-ul lui Mata şi apoi bate fără nicio reţinere, învingându-l pe Cech. Nu e de ajuns, la fel cum nu au fost de ajuns nici cele 20 de cornere executate de bavarezi, cele 19 şuturi spre poartă sau cele 21 de repuneri din 6 metri ale lui Cech. Vă las să ghiciţi, dacă nu aţi văzut sau auzit deja, câte cornere au avut londonezii (e-ul e uşor tăiat).
Orice statistică e în zadar, iar Bayern e nevoită să se mulţumească cu locul 2. De 3 ori în acest sezon. Asta pentru că istoria nu va consemna încă o participare la rând în Ligă, ci îi va aminti pe puştii lui Klopp cu al doilea triumf intern consecutiv. Iar în aceeaşi măsură, încă o înfrângere pe teren propriu în finală va sta în umbra primului trofeu al lui Chelsea.
Alte statistici, pentru amatori: Liga se încheie cu Messi golgheter (14 goluri în 990 de minute jucate), urmat de Mario Gomez (12 în 1003′); Ronaldo a dat şi el 10 cam în tot atâtea meciuri, iar Drogba doar 6. La pase de gol, cel mai eficient s-a dovedit a fi Kaka (5 în tot atâtea meciuri), iar Neuer se poate să fi încasat cele mai puţine goluri dintre portarii care au ieşit cu echipele lor din grupe (8, rezervă fiind la Manchester, când Bayern a pierdut cu 2-0). Datele sunt însă inutile, când adversarii se numesc Viktoria Plzen, BATE Borisov, Dinamo Zagreb sau chiar Ajax.
Cândva înaintea finalei, cei de la Bayern s-ar fi lăudat cu un profit frumos de pe urma zecilor de meciuri disputate, deşi cu o singură victorie însemnată, cea în faţa Realului. Pe plan sportiv, sezonul e un eşec pentru Bayern (al doilea la rând), la fel cum e pentru întreg fotbalul german. Motivul principal stă în picioare oricând, în ciuda prezenţei bavarezilor în ultimul act al Ligii: campioana din Dortmund, fără nicio experienţă peste hotare, a terminat pe 4 într-o grupă cu Arsenal, Marseille şi Olympiakos. Mai e nevoie să adaug că naţionala U17 a Germaniei a pierdut Europeanul în faţa Olandei, atenţie, la penalty-uri după ce au fost egalaţi în minutul 80+1 (se joacă două reprize de 40′) sau că, spre bucuria lui Claudiu Barbu (piteştean şi lyon-ez), echipa feminină din Frankfurt a fost învinsă în finala Ligii Campionilor de Lyon, tocmai la Munchen? Da, primul gol a venit din penalty.
Revanşa nemţilor se numeşte EURO 2012, competiţie în care deţin supremaţia cu 3 titluri, ultimul câştigat în 1996 chiar la Londra. Fără Robben sau Ribery, dar cu Ozil, Podolski, Khedira, Gotze sau Reus, Germania ar fi cam singura capabilă să-i oprească pe spanioli pe 1 iulie la Kiev.
Iar întrebarea de final sună în felul următor: de ce ridică Abramovich trofeul?
1 comment
Acest ultim sezon de UCL demonteaza mitul care spune ca antrenorul are o importanta deciziva in rezultatul final. Chelsea si cu femeia de servici pe banca ar fi jucat la fel. Cu Drogba, Cech si Lampard in teren, locul „tehnicianului” pe banca este aproape inutil.