Corina Morariu-Supravieţuind prin tenis. Cum am învins leucemia şi m-am redescoperit, așa se cheamă cartea apărută de curînd la Casa Cărții de Știință din Cluj. Prețul unui volum este de 25 de lei dar povestea dinlăuntrul său face toți banii, pentru că este una emoționantă. Și poate un amănunt mai puțin cunoscut: părinții Corinei sînt clujeni. Poate tocmai de aceea lansarea volumului va avea loc la Cluj, în sala de sticlă a Primăriei, vineri 11 mai de la ora 12.00.
„O carte dinamică şi inspirată! Nu trebuie să fii atlet sau celebritate ca să apreciezi sentimentele şi emoţiile din această carte… trebuie să fii o fiinţă umană!
Corina Morariu a fost timp de 23 de ani în vârful carierei de jucătoare profesionistă de tenis, printre primele 30 de jucătoare de tenis din lume la simplu şi numărul 1 la dublu feminin în 2000, câştigătoare a titlurilor de Grand Slam de la Wimbledon la dublu feminin împreună cu Lindsay Davenport, în 1999 şi Australian Open la dublu mixt cu Ellis Ferreira, în 2001. Corina Morariu a fost diagnosticată cu o formă avansată de leucemie acută premielocitară (LAP), care este una din cele 8 subtipuri de leucemie acută mielocitică (LAM). După 4 cure de chemoterapie devastatoare, Corina s-a întors la tenisul competitiv, la 16 luni după ce i-a fost pus diagnosticul. A fost numită „WTA Tour Comeback Player of the Year” în 2003, dar efectele leucemiei au persistat. Pe teren a luptat cu un trup slăbit de cancer şi a avut două operaţii la umărul drept care i-au redus randamentul ca jucătoare de tenis. În afara terenului de tenis, a luptat pentru a se redefini după trauma fizică şi psihică a bolii. În aceste oneste şi deschise memorii, Corina descrie un capitol din viaţa unui atlet diagnosticat cu cancer şi cum această luptă cu leucemia i-a schimbat viaţa, făcând-o să reevalueze totul: devotamentul ei pentru tenis, misiunea de a fi un „copil perfect”, chiar şi căsătoria. Ea şi-a luat viaţa în mâini, cu consecinţe, nu de puţine ori, devastatoare pentru ea şi pentru cei pe care i-a iubit cel mai mult. Concluzia este că leucemia i-a dat acestei atlete de valoare mondială mai mult decât i-a luat, dându-i puterea de a-şi privi viaţa şi de a o schimba. Călătoria Corinei de redescoperire este un exemplu pentru toate persoanele legate de tenis sau nu. Leucemia a adus-o pe Corina aproape de moarte… dar până la urmă i-a salvat viaţa!”, aceste referințe le-am primit din partea editurii Casa Cărții de Știință.
Iată și alte amănunte interesante despre Corina Morariu:
Și-a anunțat retragerea din tenis după o înfrângere în sferturile de finală la US Open pe data de 19 septembrie 2007.
S-a căsătorit cu fostul ei antrenor, Andrew Turcinovich, în 1999 dar au divorțat în 2003.
Premiul Corina Morariu Courage Award (înființat de WTA) este numit în cinstea ei, ea fiind prima care l-a primit.
În 2003 a primit premiul WTA Tour Comeback Player of the Year.
Este “International Sports Ambassador” pentru “The Leukemia and Lymphoma Society.”
Părinții Corinei Morariu sunt medici originari din Cluj, iar unchiul ei este cunoscutul cardiolog român Radu Deac.


1 comment
Este o veste minunata si abia astept sa cumpar cartea .Tatal Corinei , Mircea , este un fost coleg din echipa de tenis U Cluj , si am jucat impreuna pina in 1966 dupa care a emigrat in USA .Bunicul ei a fost la fel un mare sportiv al U , campion multiplu de gimnastica al tarii .O familie de mare sportivi , si ma bucur pt Corna care a dovedit ca a fost o mare sportiva , un mare caracter in lupta cu viata , si acum este foarte apreciata in USA .A jucat si la Cluj in 1995 la un turneu de fete de 10000$ si am numai amintiri frumoase cu ea , tatal si bunicul ei pe care i-am cunoscut