Cluj-Napoca va fi în perioada 29 mai – 1 iunie 2012 gazda turneului final de la Cupa ”Hagi Danone”, eveniment sportiv ajuns la cea de-a treia ediţie. La Cluj-Napoca vor lua parte opt echipe de club şi şase formaţii şcolare, acestea urmând să evolueze în două competiţii paralele. La turneul final, 196 de copii pasionaţi de fotbal vor avea şansa să plece pe urmele lui Gheorghe Hagi, ambasadorul acestui eveniment.
Partidele se vor disputa la Baza Sportivă ”Unirea”, excepţie făcând jocul din Supercupă, care va avea loc pe 1 iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, pe Stadionul ”Cluj-Arena”.
Gheorghe Hagi va fi alături de micii jucători care visează să ajungă mari fotbalişti. ”Regele” fotbalului românesc şi Danone România îi vor ghida pe copii pentru a-şi pune în valoare calităţile şi pentru a descoperi principiile unei vieţi sănătoase, bazate pe sport şi o alimentaţie echilibrată.
”Mă simt împlinit atunci când sunt înconjurat de copii veseli, care aleargă după minge. Este un prim pas pentru ei pe lungul drum spre performanţă. Prin ochii lor mă întorc în lumea copilăriei mele, când am avut un vis: să fiu un mare fotbalist! Iar visul a devenit realitate şi, de aceea, le spun copiilor să-şi urmeze steaua norocoasă. Este loc pentru toată lumea să reuşească şi pentru unii totul poate începe chiar aici, alături de mine, la Cupa Hagi Danone”, a declarat Gheorghe Hagi.
Puştii de la Cupa ”Hagi Danone” vor disputa 25 de meciuri la turneul final. Ca şi la precedentele ediţii, evenimentul cuprinde două turnee paralele: unul adresat copiilor legitimaţi la cluburile de fotbal, prezent în calendarul Federaţiei Române de Fotbal (Cupa ”Hagi” – care a avut loc în şapte zone, respectiv Galaţi, Rm. Vâlcea, Timişoara, Baia Mare, Sibiu, Suceava şi Bucureşti), şi unul rezervat echipelor din şcolile gimnaziale (Cupa ”Danone” – care a avut loc în patru zone, respectiv Galaţi, Timişoara, Suceava şi Bucureşti).
Conform regulamentului, câştigătoarele celor două competiţii îşi vor disputa, într-un meci final (Supercupa), trofeul Cupei ”Hagi Danone” şi, totodată, marele premiu: reprezentarea României la turneul internaţional al Danone Nations Cup 2012, care va avea loc în Polonia.
La turneul final vor participa echipele:
Competiţia cluburilor
– Oţelul Galaţi (câştigătoarea fazei zonale Galaţi);
– AS ”Casa Bogdan” Craiova (câştigătoarea fazei zonale Rm. Vâlcea);
– Atletico Arad (câştigătoarea fazei zonale Timişoara);
– FC Mara Baia Mare (câştigătoarea fazei zonale Baia Mare);
– Kinder Sângeorgiu de Mureş (câştigătoarea fazei zonale Sibiu);
– CSMS Iaşi (câştigătoarea fazei zonale Suceava);
– FC Petrolul Ploieşti (câştigătoarea fazei zonale Bucureşti);
– Universitatea Cluj (campioana en-titre).
Competiţia şcolilor
– Şcoala Gimnazială Nr. 43 ”Dan Barbilian” Galaţi (câştigătoarea fazei zonale Galaţi);
– Gimnaziul ”Liviu Rebreanu” Tg. Mureş (câştigătoarea fazei zonale Timişoara);
– Şcoala Dumbrăveni – Suceava (câştigătoarea fazei zonale Suceava);
– Scoala ”Academician Marin Voiculescu” Giurgiu (câştigătoarea fazei zonale Bucureşti);
– Şcoala ”Constantin Brâncuşi” Cluj-Napoca (câştigătoarea fazei locale Cluj);
– Liceul ”Mircea Eliade” Bucureşti (campioana en-titre).
Meciurile turneului final de la Cluj-Napoca vor avea loc după următorul program:
Marti, 29 Mai
Cluburi, Grupa A: ora 10.00 – 11.00 şi ora 17.30 – 18.30
Cluburi, Grupa B: ora 11.00 – 12.00 şi ora 18.30 – 19.30
Miercuri, 30 Mai
Cluburi, Grupa A: ora 09.00 – 10.00
Cluburi, Grupa A: ora 10.00 – 11.00
Şcoli, Grupa A şi Grupa B: ora 11.00 – 11.30, ora 12.30 – 13.00 şi ora 18.30 – 19.00
Joi, 31 Mai
Şcoli, Semifinale: ora 09.30 – 10.00
Cluburi, Semifinale: ora 10.00 – 11.00
Şcoli, Finala: ora 16.00 – 16.30
Cluburi, Finala: ora 17.00 – 18.00
Vineri, 01 Iunie
Supercupa ”Hagi Danone”: ora 17.00 – 18.00
