La Cupa Liceelor e “tărâmul premierelor”. Pe lângă jucători, antrenori sau arbitrii care se afirma aici, acum a venit rândul jurnaliştilor. Vlad Mezei este un proaspat absolvent al Facultăţii de Jurnalism, iar astăzi a realizat un scurt material cu jucătorul Universităţii Cluj, Răzvan Dulap, proaspat campion naţional.
Iată textul semnat de Vlad Mezei:
“Răzvan Dulap e campion naţional cu juniorii B ai echipei Universitatea Cluj. Cu “U” a învins în semifinale Academia “Gheorghe Hagi”, iar în finală a caștigat în fața celor de la Liberty Salonta. La Cupa Liceelor, Răzvan joacă pentru echipa celor de la “Alexandru Borza”, echipă care s-a calificat în semifinale.
Cei de la “Al. Borza’’ au trecut în sferturi de echipa celor de la ‘’Lucian Blaga”, cu scorul de 3-1, iar două dintre cele trei goluri au fost marcate de către Răzvan Dulap.
Pe lângă “U” îi place Rapid București, și “din afară’’ o preferă pe Real Madrid, iar jucătorul sau favorit e brazilianul Neymar. Într-un an și jumatate se vede la echipa “mare” a Universităţii Cluj.
La “U’’ joaca fundaș central, dar la Cupa Liceelor își dă drumul fanteziei, jucând în atac, unde driblează și dă goluri ca un veritabil atacant.
Spune că nivelul competiției “Cupa Liceelor” este foarte ridicat, și că sunt câteva echipe bune.
Și alte licee au în echipă jucători legitimați la juniorii lui “U’’ sau CFR, dar sunt şi alți jucători foarte buni care nu sunt înregimentați la nici o echipă, dar care merită sa fie vazuți și să se vorbească despre ei.”

