Nu e chiar cum a spus comentatorul meciului Italia-Irlanda, dar e pe aproape. Adică el zicea că spectatorii irlandezi cîntă frumos și că ar merita să cîștige un campionat european al galeriilor. Așa este. Dar mai importante au fost alte cîteva momente la acest meci. Important a fost că o echipă irlandeză condusă de pe margine de un venerabil antrenor italian (Giovanni Trapattoni), a făcut totul pentru a se agăța de un rezultat pozitiv, chiar dacă nu mai avea nici o șansă de calificare.
Important a mai fost că antrenorul Italiei, Prandelli, a considerat că e mai util să îl introducă pe Balotelli (cu care era într-un conflict) decît să ducă un război personal neproductiv cu jucătorul. Probabil că Pițurcă (un alt antrenor important al Planetei) nu ar fi făcut asta niciodată. Iar Balotelli a marcat. Nimic surprinzător pentru mintea pe care o are, a făcut un semn de genul „hai, înlocuiește-mă și acum, după ce am înscris”, dar nimeni nu l-a băgat în seamă (poate doar unul dintre coechipieri, bravo lui, care i-a acoperit gura care era pe cale să scoate niște sunete nepotrivite).
Și da, irlandezii cîntă frumos, era să uit.
