Ciprian Porumb a insistat ca meciul România-Finalanda să se joace la Cluj.
Pe vremea aceea nu se știe pe ce s-a bazat. Probabil doar pe fler. Pentru că pe atunci, imediat după meciul cu Olanda, lucrurile erau complicate…
Dar el s-o fi gîndit la clujenii lui, care nu îl vor lăsa la greu.
A fost apoi povestea cu sala, de ce sală, de ce nu afară, de ce hard, de ce nu zgură…
Apoi a fost calvarul cu convocările. Cine vine, cine nu vine…
Apoi au fost emoțiile tragerii la sorți dar și bucuria de a fi refăcut un dublu, Mergea-Tecău, lucru în care nu mai credea nimeni (aici am o datorie față de un ziar național, care a titrat la un moment dat: „Ciprian Porumb visează cai verzi pe pereți”, cu referire la declarația acestuia cum că ar fi posibilă refacerea acestui cuplu).
Apoi s-a auzit „Hai România” din mii de piepturi. Și iar, și iar, pînă cînd am cîștigat meciul.
Ce simplu, nu?
Apoi, a doua zi, Ciprian Porumb mi-a strîns mîna. Și am simțit că asta înseamnă că v-a strîns mîna vouă, tuturor clujenilor care i-ați împlinit un vis. Acela de a juca și de a cîștiga un meci de Cupa Davis în Cluj.
Clujul merita un asemenea eveniment. Toată lumea a învățat din această experiență. Chiar și cei care au descoperit cu această ocazie pentru prima dată sala sporturilor.
PS
Tot ce s-a întîmplat în aceste zile a demonstrat și altceva: că sportul e strîns legat de educație. Una fără alta nu merg, nu se leagă. Dacă ar învăța asta și cei care conduc destinele mișcării sportive din România sau politicienii prea afundați în ale lor, atunci ar fi mult mai bine.
2 comentarii
felicitari lui Porumb, lui i se datoreaza evenimentul asta, cu final fericit!
Bravo Cip , ne-ai facut o mare bucurie clujenilor