Mă cam enerveză cînd se pun ștampile pe oameni, în general, dar mai ales mă enervează cînd asta se întîmplă cu tinerii: „ce să înțeleagă ei, ei nu știu altceva decît calculator și facebook”. Tocmai de asta vă mai scot la rampă un text al unei tinere. E studentă la Jurnalism, în Cluj, și o cheamă Giorgia Angelia Pițoiu. Mă abțin de la comentarii, dar vă încurajez să le faceți voi, sînt sigur că ea le va primi cu mare plăcere. Iată și textul ei, ca să nu mai lungim vorba:
Tendințe
Mai mereu cultura românească este caracterizată prin comparații cu alte culturi. Când ne referim la Ion Creangă este inevitabil să nu facem paralela, cu oarecare frustrare, desigur, cu William Shakespeare care, cam pe la anul 1600 și ceva, scria niște texte net superioare moldoveanului nostru, debutant cu două sute de ani mai târziu.
Ce să mai spunem de frații Văcărești, care ziceau cam așa într-o poezie Într-o grădină, / Lâng-o tulpină, /Zării o floare ca o lumină. Ne doare întru câtva să observăm că mai repede cu o sută de ani Moliere și Racine erau în verva creației fabulistice. Și tocmai din acest motiv încercăm să ne oferim condiții atenuante, încercăm să evităm falia care este creată între culturi și ne batem cu cărămida în piept pentru orice apare și e de-al nostru.
La un moment dat intervine un fel de lacună hrănită de perioada în care literatura era aservită partidului și tindem să ne cramponăm de orice apare pe piața literară. Ca un exemplu îmi vine în minte o carte a lui Luca Dinulescu, numită Sir Sugismund, pe care am citit-o acum ceva ani.
O cărticică mai degrabă subțiratică și deșirată, atât ideologic cât și ca număr de pagini. Aceasta este alcătuită din mai multe scurte nuvele care abordează tematici relativ filosofice, dar tratate într-o manieră juvenil- obscenă. Povestirea care deschide ciclul este de fapt o panoramare foarte plastică a trecerii timpului, a erodării anilor. Dar ca să nu se folosească de laitmotivul ceasornicului sau clepsidrei, autorul a ales să măsoare degradarea temporală cu ajutorul unui ceas solar puțin mai organic decât ar fi fost necesar. Adică un tânăr stă nud, întins pe spate pe nisip, și cu ajutorul organului său se măsoară timpul iar de aici se derivă și morala poveștii, efemeritatea umană și veșnica luptă cu anii.
Cartea este presărată cu o mulțime de astfel de referiri falice, atât prin limbaj cât și prin imagini mai mult sau mai puțin poetice. Dacă ar fi să o judecăm pe filieră mitologică, aproape am crede că scopul autorului a fost să pună la cale o procesiune ihtifalică în cinstea zeului Dionysos. Nu obscenitatea în sine m-a deranjat ci modul de utilizare al anumitor simboluri și cuvinte. Sexualitatea și erotismul îsi au rolul lor în literatură, sunt o nișă livrescă frumoasă, care dacă este bine exploatată oferă niște sensuri primordiale scrierii și dă naștere la un întreg ansamblu de simboluri mai profunde.
Trivialitatea ca manifest anti- sistem este de mult folosită în mai toate culturile, dar cred că în cazul nostru este vorba despre o refulare psihologică, este sindromul copilului lăsat singur acasă, care își face de cap tocmai fiindcă suferă de pe urma unor interdicții pe care nu le poate raționaliza. Și cultura românească se află momentan într-un stadiu de răzbunare față de opresiunea trecută și de aceea suntem foarte vulnerabili la tot ceea ce înseamnă revoltă, manifest și excentricitate.
În plus, suntem și foarte sceptici la orice apare pe piață, de fapt suntem încă împărțiți în două categorii, cei care sunt conservatori și țin cu dinții de dogmă și cei care aprobă noul și îmbrățișează orice le pare neobișnuit, chiar dacă e riscul să fie și necalitativ. Mergând pe moda reîntoarcerii la origini, nu pot să nu remarc cum noul președinte al Institutului Cultural Român a recomandat promovarea caloriferului, invenție transilvană, mai degrabă decât încurajarea talentelor contemporane ce compun, pictează, regizează. Și nu pot să nu mă gândesc că poate de aceea încă suntem în căutarea unei identități culturale după douăzeci și trei de ani de libertate a cuvântului și opiniei. Încă orbecăim în ceața unui prezent prea colorat, care ne bombardează cu informații din țările vestice iar noi nu avem capacitatea de selectare a informației si de aceea nu avem nici stabilită o direcție culturală, ci oscilăm încă între descătușarea totală de reguli și șabloanele desuete și prăfuite.
(un text de Giorgia Angelia Pițoiu)
1 comment
Nici nu mă aşteptam la altceva din partea ei. Este o fată inteligentă care într-adevăr se deosebeşte clar de cei care nu ştiu altceva decat facebook sau calculator. Ea ştie să comenteze atât un mesaj de pe facebook lăsat de vreo oarecare „divă”, chiar dacă o face într-un mod umoristico-critic, cât şi o carte dintre multele pe care sunt sigură că le-a citit şi asta se vede de la distanţă. Felicitări! Toate aprecierile mele!