Victoria în cea mai bună etapă de până acum (71% procentaj de reuşită) şi prima a returului îi revine lui aleedi (8/1). Meciul decisiv pentru clasarea sa pe primul loc s-a jucat la Galaţi, unde Oţelul a fost învinsă de CSMS Iaşi, aleedi fiind singura care a intuit acest rezultat. Pe 2 s-a clasat pmc32 (7/3), iar pe 3 sunt eu, la egalitate cu Darie (7/1). 13 din 13 s-au înregistrat în această etapă la Vaslui – Rapid, Astra – Bistriţa şi Dinamo – Severin, iar la Braşov – Viitorul, un singur participant nu a nimerit rezultatul final.
Etapa a 19-a va începe vineri, 7 decembrie, de la ora 18.00 cu meciul Bistriţa – U Cluj.
