Dacă anul trecut ne-am putut bucura de o semifinală de dublu a lui Tecău şi de două meciuri în turul 3 (ale Soranei Cîrstea şi ale Monicăi Niculescu, doar ele trecând şi de primul tur), anul acesta şansele la o astfel de performanţă a românilor prezenţi pe tabloul principal de la Melbourne sunt ceva mai mici.
Pentru prima dată pe tablou la Australian Open după un an 2012 care l-a propulsat în top 100 ATP (locul 98 în prezent), Adrian Ungur (27 de ani) va juca în primul tur cu un jucător clasat în apropierea sa, rusul Evgeny Donskoy (22 de ani, 83 ATP). Ambii sunt jucători obişnuiţi ai turneelor Challenger, Donskoy având 5 turnee câştigate şi o finală în 2012. La începutul anului trecut, cei doi s-au întâlnit pe zgură la Meknes (Maroc), într-o finală câştigată de rus cu 6/1, 6/3. Şanse: 40%.
Victor Hănescu (31 de ani, 61 ATP) îl va întâlni pe niponul Kei Nishikori (23 de ani, 18 ATP), jucător ce l-a învins anul trecut la Buenos Aires (zgură) în singura întâlnire de până acum. Japonezul are un turneu ATP câştigat în 2012, cel de la Tokyo. Şanse: 10%.
Meciuri interesante şi echilibrate în primul tur ar putea fi:
Viktor Troicki (26 de ani, 38 ATP) vs. Radek Stepanek (34 de ani, 33 ATP) – meci între doi jucători inconstanţi, dar care pot oricând duce un meci în 5 seturi. Şanse: 35% – 65%.
David Goffin (22 de ani, 50 ATP) vs. Fernando Verdasco (29 de ani, 24 ATP) – belgianul Goffin a urcat foarte mult anul trecut (început de pe locul 174 ATP), în timp ce madrilenul ce a jucat în 2009 o semifinală de 5 seturi cu Nadal este una dintre dezamăgirile tenisului la nivel mondial. Şanse: 40% – 60%.
Julien Benneteau (31 de ani, 35 ATP) vs. Grigor Dimitrov (21 de ani, 41 ATP) – talentatul bulgar Dimitrov a urcat 35 de poziţii în 2012 şi se menţine de două luni în top 50, iar francezul Benneteau e un jucător constant care s-a învârtit în ultima perioadă în jurul locului 30. Şanse: 50% – 50%.
Lleyton Hewitt (31 de ani, 82 ATP) vs. Janko Tipsarevic (28 de ani, 9 ATP) – Tipsarevic e mare favorit, dar australianul va fi împins serios de la spate de public, acelaşi care în urmă cu un an l-a susţinut într-o victorie importantă în faţa canadianului Raonic (turul 3). Şanse: 25% – 75%.
Gael Monfils (26 de ani, 99 ATP) vs. Alexandr Dolgopolov (24 de ani, 20 ATP) – pare cel mai interesant meci din primul tur de la Melbourne, unul între doi jucători cu un talent indiscutabil. Monfils revine după o lungă accidentare care l-a făcut să cadă enorm în clasament, el fiind inactiv în perioada mai – septembrie din cauza unei accidentări la genunchi şi retrăgându-se de la turneul de la Tokyo din octombrie. Şanse: 35% – 65%.
Pe tabloul feminin, România are, la fel ca anul trecut, 6 reprezentante. Faţă de ediţia din 2012, lipseşte Alexandra Dulgheru, dar e prezentă Edina Gallovits.
Monica Niculescu (25 de ani, 54 WTA) vs. Victoria Azarenka (23 de ani, 1 WTA) – 4 victorii pentru jucătoarea din Belarus şi nicio şansă pentru Monica în primul tur.
Edina Gallovits (28 de ani, 108 WTA) vs. Serena Williams (31 de ani, 3 WTA) – cele două s-au întâlnit în 2008 la Miami, când a învins Serena. Jucătoarea din SUA e marea favorită a turneului, deci rezultatul meciului nu poate fi pus sub semnul întrebării.
Simona Halep (21 de ani, 45 WTA) vs. Sloane Stephens (19 ani, 29 WTA) – americanca a pierdut astăzi în semifinale la Hobart, turneu în care a eliminat-o tocmai pe Halep în turul 2, scor 6/4, 6/0. Şanse: 20%.
Sorana Cîrstea (22 de ani, 27 WTA) vs. Coco Vandenweghe (21 de ani, 100 WTA) – cu greu, vine şi un meci în care o româncă este favorită, asta în ciuda faptului că Sorana a pierdut singurul meci direct cu jucătoarea din SUA în 2011. Şanse: 70%.
Alexandra Cadanţu (22 de ani, 89 WTA) vs. Heather Watson (20 de ani, 47 WTA) – şanse mici pentru Alexandra în faţa britanicei care anul trecut s-a impus în turneul WTA de la Osaka. Cadanţu are o finală de Challenger şi una WTA pe 2012 (la Monterrey, zgură) şi chiar o conduce pe Watson cu 1-0 în întâlnirile directe, meciul fiind însă pe zgură. Şanse: 25%.
Irina Begu (22 de ani, 53 WTA) vs. Arantxa Rus (22 de ani, 70 WTA) – jucătoarea din Olanda nu are nicio performanţă notabilă pe hard, pe când Camelia are o finală la Linz în 2012. Şanse: 65%.
În condiţiile în care Begu ar putea să o întâlnească în turul 2 pe poloneza Agnieszka Radwanska, Sorana Cîrstea e singura cu şanse reale de a ajunge în turul 3. În turul 2 ar putea da peste Kristyna Pliskova sau Sacha Jones.
Pe 14 ianuarie, în prima zi a competiţiei, vor apărea şi jocurile de dublu. La masculin, Horia Tecău şi Max Mirnyi, o echipă formată în acest an, are şanse să egaleze performanţa reuşită de Tecău şi Lindstedt anul trecut, şi anume o semifinală. Cei doi vor juca mâine dimineaţă finala turneului de la Sydney în compania fraţilor Bryan.