Trecem peste ceea ce mă enervează, pentru că ați putut citi despre lucrurile acestea de-a lungul timpului…
Nu mai departe decît ieri am făcut o plimbare. Așa am vrut. Aveam mașina la Compexit, adică mult la deal, pe Calea Turzii, aproape de OMV, cum are veni, și eu eram la vale, exact în centru, lîngă statuia lui Matei Corvinu…
Așa. Și era ora 12. Și l-am sunat pe Dan Babii, de la Compexit. Și omul mi-a zis că îmi pot lua mașina la ora 13.00. Și-atunci am făcut așa: am luat-o la pas, din centru-n deal, pe jos. Că n-o fi foc, mă gîndeam, mă mai uit la „peizage”.
Și-așa am și făcut.
Am luat-o pe lîngă Filarmonică, Doamne, ce frumos poate fi pe acolo, e o poezie, și pe ploaie, și pe vînt, și pe soare, și pe ce vreți voi. Ești în Rai pe strada asta…Cu doi-trei oameni care ies să vadă dacă se închide bine poarta, dacă nu scîrțîie, cu biserica aceea care dă o dimensiune Dumnezeiască locului, cu copacii, cu școlarii, cu Universitatea…
Apoi am ajuns pe Calea Turzii, trecînd pe lîngă Liceul de Coregrafie. Mi-au și venit în minte anii în care, elevi fiind, unii mai așteptau cîte o domnișoară care studia acolo baletul…Era o performanță, pentru acele vremuri (nu știu cum e acum), să poți să plimbi o domnișoară-balerină…Îi invidiam…Chiar și în poveștile celor mari, auzeai, deseori, asta: ” a avut o prietenă foarte frumoasă, o balerină…”
Am urcat pe Turzii, ușor, pe partea dreaptă, remarcînd, pe străzile laterale, frumusețea locurilor. Începînd chiar cu baza urcușului și făcînd o pauză mică pe la mijloc, pe-acolo pe unde oprește, lîngă o Alimentara, autobuzul 43. Am trecut pe lîngă strada Doinei Cornea, mi-am amintit de tovarășii milițieni care o păzeau, am văzut brazii din curtea ei, semeți, cu o anume simbolistică parcă, am remarcat frumusețea caselor de pe acolo…
În stația de autobuz de care vă vorbeam era și în secolul trecut o Alimentara, e și acum una, deși îi zice altfel, desigur, parcă Brădetul (de mă și întrebam de unde și pînă unde numele ăsta…). Acolo mă trimitea bunica după zahăr sau după ulei, ea locuind pe Pop Reteganu, asta e o stradă căreia nu i-au schimbat ăștia numele, nu știu cum de a scăpat, pentru că pe-acolo toate străzile se cheamă acum altfel…Pînă și strada Lupeni, care e, pînă la urmă o localitate, nu ține de comuniști sau de fasciști, se cheamă acum altfel, are un nume de om…Toți îi spun Lupeni, numai în acte are nume de om…
Mă rog, deci mă trimitea după zahăr și trebuia să traversez Calea Turzii pentru asta. Și nu m-a lovit nici o mașină, niciodată. Acum, dacă ar trebui să repet figura, tare mi-e că n-aș scăpa…
Am ajuns apoi mai sus de Cimitirul Eroilor, la un gard rămas și acum așa cum era pe vremuri, adică din piatră. Țin minte locul, pentru că acolo, pe gardul acela, mă lăsau ai mei să mă cațăr și mergeam așa, pe el, de sus, de la Observator, pînă jos, la baza lui…Și îmi fugeau ochii în stînga, și nu vedeam cruci, deși vedeam un cimitir și a durat pînă cînd am înțeles cum e cu cimitirul evreiesc…Tata îmi spunea că acolo, în acea zonă, era cel mai căutat loc de către spectatori atunci cînd, prin anii 50, se organizau raliuri pe Calea Turzii. Cică acolo trebuia să stai, pe gardul acela pietruit, de acolo vedeai cel mai bine cursa, curbele, chestii…
Bun. Am ajuns la sensul giratoriu de la Observator. Acolo am schimbat partea, și am urcat pe stînga. Iar pe stînga am văzut zeci de case vechi, mai mici, ce-i drept, locuite de oameni care au acum 70-80 de ani…Case neschimbate, mici gospodării, cu gărduleț știrb din lemn dar cu cîte un cîine care latră amenințător și cu cîte un coteț de găini cam nepopulat…Un bătrîn deschide poarta, se mai uită la cîte o mașină care coboară în trombă și apoi dispare dincolo de geamul-ochi după ce a închis ușa de la intrare de două ori, clic-clic…
Pe mîna stîngă am rămas, da?
Așa. Undeva, mai sus, tot pe mîna stîngă, oarecum surprinzător, o poți coti pe strada Mozart (aici chiar nu știu cum de le-a venit ideea de a da numele compozitorului unei ulițe). Dacă o cotești ajungi, după cîțiva metri, într-o zonă de blocuri noi, dar despre asta nu vom vorbi, doar am zis că vorbim despre lucrurile frumoase, nu?
Urci, clădiri de business, unele foarte frumoase. Realmente frumoase. Și pe o parte, și pe alta. Sticlă, beton, parcări, mașini scumpe…Vezi bine, unii dintre bătrînii ăștia de 80 de ani or fi vîndut…Nici nu îmi mai aminteam bine cum arăta zona pe vremuri…
Gata. Sînt la Compexit. Am făcut 50 de minute. Destul cît să dau ceasul înapoi cu cîțiva zeci de ani buni.
Și să nu pot trage multe concluzii.
Poate doar să constat că orașul, văzut cu pasul, că ești tînăr, că nu, rămîne mereu surprinzător. Mereu ofertant. Am fi tentați să spunem că artera asta, Calea Turzii, e doar o stradă mai largă pe care ieși sau intri în oraș…Cînd colo e plină de viață. Palpită. E o dulce amintire ca într-o ilustrată de demult, dar și un du-te vino perpetuu, amețitor, ce-ți dă dimensiunea realității.
E și vintage dar e și cool.
1 comment
E frumos Clujul, dar se dezvolta haotic ca si bucurestiul…nu mai are nimic din „organizarea” ardeleneasca. Sibiul, Sighisoara, Timisoara, Iasiul sunt mult peste Cluj in acest moment.