Țin să scriu două rînduri doar despre meciul pe care l-am urmărit cu sufletul la gură. Și nici măcar despre meci n-o să scriu (pentru că plăcerea asta chiar o să i-o las colegului meu Mihai Mureșan), ci despre victoria acestui jucător care a trecut prin atîtea încercări, prin atîtea suișuri și coborîșuri, Florin Mergea.
Sînt în corespondență cu el din septembrie 2012 și știu cîte eforturi face ca să revină în top. El și soția sa, Daiana. Și de aceea intuiesc, deși sînt la distanță de ei, cît de mult s-au bucurat de victoria aceasta din primul tur de la Roland Garros, mai ales că în fața lor, a lui Mergea și a lui Marx au stat doi jucători francezi, dintre care unul foarte cunoscut, Monfils (celălălat a fost Ouanna).
Mergea își vede astfel împlinit un vis, acela de a juca la marile turnee mondiale, de a reveni cu adevărat în elită. Sper ca această victorie să fie doar prima dintr-un lung șir.
Mergea și Marx au învins cu 6-4, 7-6 (4).

1 comment
Si eu l-am urmarit . Mergea a jucat foarte fine !