U Cluj n-a bătut niciodată Vasluiul in campionat iar ultimele 4 întîlniri din totalul de 7 au fost cîștigate de moldoveni la zero. Doar două egaluri obținuse U Cluj în scurta istorie a confruntărilor directe, ceea ce ne ducea cu gîndul că și în întîlnirea de sîmbătă clujenii vor avea probleme în a se impune, chiar și pe teren propriu fiind.
Într-adevăr, dacă la tradiția meciurilor directe adăugam și diferențele de calibru ale unora dintre jucătorii celor două formații atunci aveam tabloul exact al avantajului teoretic cu care porneau la luptă vasluienii.
Meciul a început doar pentru ca să treneze pînă prin minutul 25, apoi fiind luminat de pasa lui Sînmărtean pentru Popovici (un jucător care mai mereu s-a demarcat în prima repriză pe partea dreaptă dar pe care tehnica precară l-a trădat de fiecare dată). Temwnjera și Jumisse trec și ei pe lîngă deschiderea scorului, și lumea din tribune își spune în gînd: un egal ar fi foarte bun pentru U Cluj.
Absolut pe neașteptate, Buleică pleacă pe partea dreaptă, driblează, în lipsă de altceva, ajunge într-un unghi mort, prin lateralul careului vasluian, se întoarce tot în dribling, căutîndu-și din nou orizontul, iar cînd nu mai găsește chiar nimic de făcut se înșurubează și trage perfect la poartă, deschizînd scorul în minutul 34.
La 4 minute distanță, în minutul 38, Tony îl servește ideal pe Nicola și acesta șutează din alergare, pentru 2-0.
Tocmai se produsese un miracol, într-o seară cu adînci semnificații din acest punct de vedere.
U Cluj, care părea echipa mai derutată găsise două momente magice și acum conducea cu 2-0.
Acesta avea să fie și rezultatul pauzei.
După reluare, prin minutul 66, intră la vasluieni Nedzipi (în locul lui Heil, care jucase 60 de minute cu un cartonaș galben, mă mir că n-au speculat clujenii asta, fundașul fiind destul de imprudent și după aceea), moment în care lumea îl caută în programele de meci, să vadă cine e acest jucător cu nume ciudat. N-au găsit mare lucru, dar l-au văzut în teren, dînd consistență atacurilor oaspeților. Mai mult, șutează puternic în minutul 70, mingea îl lovește în cot pe Ninu și se acordă 11 metri, lovitură transformată de Sînmărtean.
La 2-1 lumea iar spune, în tribune, că ar fi bun și un egal.
Dar Clujul se mobilizează, jucătorii luptă fantastic și rezistă pînă la final. E bun și simpatic foc acest Niculescu în poartă, cu cei doar 1,70 ai săi dar cu o inimă mult mai mare, e tare pe picioare Tony (un jucător care i-a lipsit mult Universității, un fotbalist adoptat sută la sută de tribune), e „țapăn” Sisi, bagă piciorul, nu se lasă…
Chinul se termină. U Cluj cîștigă. Nu numai meciul, ci și respectul celor din tribună. A fost o echipă mai mică, pe hîrtie, decît Vasluiul, dar în teren asta nu s-a prea observat.
PS
Băieții ăștia de la U știu să se bucure. Au stat minute în șir pe teren, au făcut turul stadionului, i-au aplaudat pe fani și au cules aplauze la scenă deschisă. Așa îți mai poți aminti de vremurile cînd fotbalul declanșa și alte stări decît încrîncenarea. Devine din ce în ce mai caldă atmosfera pe stadion și asta e bine.
1 comment
Momentele de magie ale galeriei in totalitatea sa, adica toti spectatorii-suporteri „U”, la momentul/perioada necesara (chiar si 15 – 20 de minute!) este un subiect de reflectie mult mai profund decat este tratata galeria clujeana in jurnalele locale. Lasand aproape total deoparte invectivele, injuriile la adresa dusmanilor ipotetici sau reali, concentrandu-se la joc, deci si asupra propriului repertoriu, asistentii lui „U” insufla energie, catalizeaza vointele, apara sufletele mai sarace cu duhul. Imping imperativ jucatorii spre victorie ! Incepe sa se dezvolte un fenomen interesant, sunt multe de observat … Multe implicatii.