Radu Rusu, fost poloist din perioada de glorie a Voinței Cluj s-a aflat pentru cîteva zile la Cluj. Între multele reprize în care și-a primit prietenii vechi și noi, el și-a făcut timp să vorbească și despre echipa de veterani din Düsseldorf cu care a cîștigat medaliile de aur la Mastersul desfășurat la final de iunie pe insula Margareta, Budapesta, Ungaria.
– Radu, cum arată această echipă, Düsseldorf, din ce jucători este formată?
În general sînt foști mari jucători de polo, ajunși acum dincolo de granița celor 60 de ani, dar care sînt în mare formă și acum.
-Sînt și foști jucători de echipe naționale?
Sigur, pentru naționala Ungariei au evoluat dr. Harmon Miklos iar pentru Germania au jucat Günter Killan, Günter Wolf, Günter Weeake, Karl Heinz Schollen, jucători care la vremea lor au evoluat la campionate europene, modiale și chiar la Jocurile Olimpice.
Căpitanul nostru de echipă se numește Norbert Bande și este membru al Parlamentului, directorul direcției de Petiții a acestui înalt for politic din Germania, deci se poate spune că avem un căpitan pe cinste, din moment ce reprezintă landul său cu cinste acolo.
– Această echipă, Düsseldorf, sub culorile căreia evoluați, este una celebră la acest nivel, a mai cîștigat competiții de veterani?
Da, se poate spune asta. Și se poate spune că, spre bucuria mea, de cînd fac parte din echipă, de circa 5 ani, seria rezultatelor pozitive s-a reînnodat: am cucerit în trei ani Campionatul European și o dată Campionatul Mondial.
Avem și un antrenor foarte bun, Nagy Ferencz, din Ungaria, un coleg ce s-a stabilit de multă vreme în Germania și un om dedicat meseriei acesteia, un profesionist get-beget.
Ne face plăcere tot ceea ce facem, ne place sportul, ne place să călătorim și să ne întîlnim cu foști colegi de generație cu care ne-am înfruntat de multe ori în bazin în competițiile internaționale la care am participat de-a lungul anilor.
Cred că sportul este unul dintre cei mai buni ambasadori și mă bucur că și eu, un clujean, am ajuns să îmi măsor forțele de-a lungul timpului cu sportivi de mare anvergură.
1 comment
Calde salutari din partea veteranilor romani din polo!