Pe vremea fotbalului nostru în sală, despre care v-am povestit chiar aici, într-un serial cu multe episoade, unul dintre jucătorii care veneau în mod constant la mișcare era și Zoli Kilin. Deși plecat din țară de 14 ani, în Suedia, acesta duce dorul Clujului și a avut o idee pornită de la o discuție cu cîțiva foști schiori de performanță clujeni, plecați și ei din țară: o întîlnire a vechilor schiori de la Băișoara, pretextul constituindu-l un concurs amical care ar urma să aibă loc între 2 și 5 martie 2015.
Zoli Kilin, inspirat și de succesul de care s-a bucurat Claudiu Gheorghiță acum cîteva zile cu pledoaria sa pentru schi, s-a gîndit că aici ar putea avea succes anunțarea acestei idei la care să adere din mers cît mai mulți dintre foștii schiori clujeni.
Să vedem ce-și amintește Kilin despre „aerul” de la Băișoara-cea-de-demult:
„Eu sunt plecat din țară de 14 ani și trăiesc in Suedia, dar mi-e dor de Băişoara, unde mi-am petrecut cei mai frumoşi ani din copilărie! Transportul de multe ori pe platoul unui camion sau cu Land Rovrerul verde al lui Màrton Imre, dormitul in „dormitorul comun Mare”, jocurile de cabană, mesele servite în comun, revelioanele petrecute impreună, concursurile săptămânale, Cupele Voința, „Județenele” dar mai ales schiatul şi atmosfera sunt de neuitat, pe viață!”
Despre trecutul său polisportiv, Kilin face cîteva mențiuni (plus o listă de nume care cu siguranță vă sînt cunoscute și unora dintre voi). Eu mă bucur că printre aceste nume se numără și cel al marelui meu prieten din copilărie, Szalma Iancsi:
„Am fost schior de performanță la clubul Voința Cluj sub indrumarea regretatului Horvath Emil, de la 8-9 ani pînă la 16, făcînd în paralel și înot la CSM Cluj și mai apoi fotbal la CFR. Ca schior i-am avut colegi dar și adversari pe toți cei de la Casa Pionierilor, îndrumați de unicul Dan Căpitan. Nu într-o ordine și poate nu toate numele, dar cîțiva dintre cei de atunci erau Radu Grosu, Zoltàn Szentgyörgyi, Sergiu Munteanu. Călin Gherman, Szalma Jancsi, Barabas Daniel, Farkas Ladislau, Campan Iacob „Biță”, frații Kacsò , Iura, Portik Csaba, Sorin Pîrvulescu, Szilàgyi Àrpàd, Tudor Pavel si mai „tinerii” Claudiu Gheorghiță, „Tatama” Ferenczi, Dino Morar iar la fete au schiat printre altele, Oprea Mihaela, Ligia Grosu, Lili Gherman, Soos Enikö, Claudia Gheorghiță, Codruța Gheorghiță, Şanta Lucia, Don Liana, Hamusz Erika, Rada Munteanu și mulți alții, pe care dacă îi omit nu o fac cu intenție. Stimă și respect pentru arbitrii si organizatorii din aceea vreme. Fără a fi completă, pe listă ar figura Gebefügi. „Bandi bácsi”. Farkas Laszlo, Dàniel Sàndor, Vasile Gheorghiță, D-na Gherman și mulți alții. Îi salut și îi aștept pe cît mai mulți dintre ei la această competiție, Cupa Veteranul, din 2-5 martie, de la Băișoara”.
Zoli Kilin se bazează pe faptul că îl veți căuta pe profilul lui de facebook, pentru a vă putea organiza și mai bine. Mi-a spus că dintr-un fel de comitet de organizare al celor care locuiesc la Cluj fac parte Husar (Oprea) Mihaela , Dan Razvan Popa și Claudiu Gheorghiță.