Am fost, la București, la un cămin de bătrîni. O experiență unică, în sensul în care am ieșit bolnav de acolo. Și nu pentru că angajații nu s-ar ocupa cum trebuie de vîrstnicii pacienți, ci pentru că o îngrijorare maximă mi s-a cuibărit în suflet.
Nu știu cum să vă zic, dar ar trebui să vă rugați la cei în care credeți, de Sus sau de jos să nu vă dea o astfel de soartă. Nu știu: să strîngeți încă de pe acum relațiile cu copiii voștri sau cu cine vreți voi din familie dar încercați să vă feriți de un astfel de destin.
Tristețe la maximum, doar asta poți găsi acolo.
Și ca și cum nu mi-ar fi fost de ajuns, cum am ajuns acasă mi-a picat în mînă un articol din Dilema Veche, tot pe tema asta, cu bătrînețea. E mai relaxat, ca să zic așa, deci doar ți se face pielea de găină, nu intri direct în depresie…
În schimb articolul e scris excepțional. O revelație, o minune de text, ca să zic așa. Autor: Valentin Stângă, eseist.
Aveți articolul aici.
