Fotbalistul Marica scria pe facebook, acum cîteva zile, ceva de genul: „Voi chiar nu iubiți echipa națională?”, referindu-se, din cît se poate înțelege, la cei care fac comentarii negative la adresa naționalei ( nu la toată masa de suporteri). Folosesc doar drept pretext întrebarea lui pentru un exemplu recent de iubire. Așadar: dacă întrebi 10 români (risc un pic și adaug că poți să-i întrebi chiar cu harta în față) unde e Andorra asta, mă îndoiesc că unul dintre ei îți va răspunde cît de cît rapid.
Dar cu toate astea, pe un stadion de 1.000 de locuri au fost 600 de români. Așa cum au fost români peste tot unde a jucat echipa națională.
Ce semn mai bun că românii iubesc echipa națională ar putea fi altul decît acesta, că oriunde joacă România găsim un grup de români în tribune (și cîteodată unul chiar consistent).
Bine, Marica merge în profunzimi, spune la un moment dat așa:
„Hai sa ne gandim ce vede o mama la copilul ei. Indiferent de situatie, puiul ei e cel mai bun, cel mai frumos, cel mai talentat, cel mai destept.
Il ajuta sa se ridice cand cade, ii indreapta greselile, il iubeste indiferent de natura greselii si indiferent daca invata sau nu din aceste greseli. Eu asa imi iubesc si tara.
Puteti face un efort de imaginatie si de vointa sa priviti nationala Romaniei cu ochii unei mame care-si priveste copilul? Fiindca asa vad eu dragostea asta pentru patrie”. (n.r-tot mesajul lui il aveti aici.)
Oamenii din tribuna meciului Andorra-România nu cred că se gîndeau că ei sînt mama echipei României și echipa României e puiul lor, dar au găsit stadionul, și-au cumpărat bilet și i-au înconjurat cu toată dragostea lor pe jucătorii echipei naționale.
Așa cum foarte mulți români, chiar dacă îl contestă pe selecționer sau sînt nemulțumiți de randamentul multor jucători din actuala generație care reprezintă România, își doresc ca întotdeauna să bată România.
PS
La postarea lui Marica (altfel o frumoasă inițiativă de a comunica înaintea unui meci al echipei naționale), aș lipi-o pe cea a lui Boloni. Nu de alta, dar numai așa e tabloul întreg. Adică dacă fanilor li se pretinde iubire necondiționată, atunci și oamenii din fotbal (antrenori, jucători și alții) ar trebui să răspundă într-un fel. Uite ce zice Boloni:
Fanii au dreptul să fie informați. Ei au salarii de 250 de euro, poate. Noi, cei care stăm pe bancă, chiar dacă și noi suferim și uneori țipăm că ne este greu, cîștigăm de sute de ori mai bine. Trebuie să avem toleranță și, dacă tot luăm acest salariu, să acceptăm anumite critici. Cum adică să fiu supărat că unul din tribună strigă și să mă duc să-i dau trei palme. Culmea e că Poliția a asistat la aceste scene. Într-o asemenea poziție nu-ți cresc drepturile, ci obligațiile. Nu putem să luăm în captivitate iubirea oamenilor pentru fotbal și după aceea să devenim agresivi”, a spus Boloni.
”Noi avem şansa să trăim în fotbal, pentru fotbal şi din fotbal. Ceilalţi, fanii, trăiesc doar pentru fotbal. Trebuie să acceptăm ca şi ei să aibă o bucurie”
Cam asta ar fi situația.
Acum lăsați-ne să ne pregătim în liniște pentru meciul Turcia-Olanda.
De data asta noi sîntem mama și Olanda e puiul.
