Adevărul e că de cînd sînt beteag mi-s mai simpatici. Azi am mers îmbărcat civil, să nu mă pună dracul să mă mișc pe acolo…Dar oamenii mei erau acolo. Unul și unul. Bine, înainte de toate merg după Ovi Tebu, cu mașina, că el stă pe un deal, e mai complicat. După aceea am mers să-l rog pe patronul unui local de pe Pavlov să-mi pună o șampanie la rece, să îi servesc pe oameni după meci (aveam eu o chestie…). Și domnul acela a fost amabil, a pus-o (dar o să revin, să vedeți tărășenie…). Apoi ne-am întîlnit cu Arthur, părea vesel (dar o să revin, o să vedeți că lucrurile se mai schimbă…). Apoi am ne-am apropiat de teren, și le-am auzit unora gurile: Zăvă, Ilea, Rus Daniel (că acum și el are gura mare…), dar i-am văzut și pe cei care nu se …exteriorizează (Ovidiu sau Muri). Și-au început băieții treaba, lejereanu, ziceai că o să fie ziua păcii între popoare. Chiar i-am arbitrat pentru cinci minute.
În special echipele au fost cam aceleși, cu Zăvăleanu și Ilea în echipe diferite. La Ilea a mai fost Arthur, Tebu și Ovidiu, iar la Zăvă au mai jucat Ionuț, Daniel și Muri. Apoi, după turele fetelor, Raimonda a fost moneda de schimb între cele două formații, dar acest lucru nu a însemnat altceva decît că au regretat-o și unii și alții, o să revin.
Am revenit: deci Raimonda a fost azi MVP-ul, meciurilor, a marcat, după statisticile mele (care s-au dovedit a fi, mai apoi, inexacte) cele mai multe coșuri din viața ei într-o partidă oficială. Cu Nada am stat eu la o bîrfă de zile mari, pe margine, cred că am ieșit mult mai cîștigați decît cei din teren, hahahaha.
Așa.
Și, cu jocul acum:
S-au jucat 4 meciuri, adică trei pînă la 12 coșuri și unul, pe final, pînă la 6. Echipa învingătoare a fost cea a lui Zăvăleanu, care a cîștigat 3 din 4 întîlniri. Dacă Raimonda ar fi participat și la prima, probabil că o cîștiga și pe aia (dar în timpul primului meci fetele, vă spuneam la început, au alergat).
Așa.
Jocurile au fost foarte spectaculoase, s-au marcat coșuri memorabile, iar fair-play-ul a domnit din primul pînă în ultimul minute. Mă rog, din minutul 2 eu nu am mai arbitrat, ca să nu strîrnesc animozități în tribune prin deciziile mele și am auzit la final, la cafea, că ar fi fost mici probleme. Dar o să vizionăm caseta și o să ne lămurim.
Am avut, pentru prima dată în acest sezon, o asistență numeroasă formată din nuntași. Aceștia au ocupat efectiv loc pe bănci și s-au uitat mai mult de jumătate de oră la prestația celor din teren. Și erau înainte de nuntă, deci nu îi putem bănui că aveau ceva la bord.
Bine, cam asta a fost.
A, era să uit: și am ajuns la crîșma lui nenea ăla (observați că nu dau nume, nu ne interesează). Și îi zic să finalizăm povestea cu șampania. Și îmi zice că el a înțeles că eu l-am rugat doar să o pună la el în frigider, nu că o s-o și desfacem acolo.
În regulă, m-am prins că face mișto (că doar era mai simplu să nu mi-o pună în frigider, nu?). Noi nu ducem băutură din exterior într-un spațiu public, acum era doar o ocazie și am fi vrut să ciocnim, simbolic, un pahar, la ora 12.00 (chiar și pahare de plastic aveam), deci nu într-o seară în care se presupune că e de porc să vii cu o sticlă la tine și să soliciți astfel de favoruri ( apropo, noi nu am băut, niciunul dintre noi, niciodată, după baschetul din parc, nici măcar o bere)
Bineînțeles că am renunțat.
Și la gest și, din cîte am înțeles de la colegii mei, vom renunța și la spațiul cu pricina.
PS
Săptămîna viitoare facem cheful de trei ani de PMOB, deci am reportat șampania pentru atunci. Aduce și Ovi Tebu un vin, cred că o să ne descurcăm.

1 comment
Deci eu aduc sotia si pastaile pe sambata …da?