Printre sporturile care ne-au prins și pe noi, la un moment dat, a fost tenisul de masă. Eu mergeam la CSM, antrenor era pe atunci Farkas Paneth, dar de noi se ocupa Dorin Giurgiuca, marele campion, recent dispărut. Giurgiuca a jucat tenis de masă și cu tabachere, a jucat și cu mîna dreaptă cu noi și ne bătea (deși el era stîngaci), a fost un om care ne-a învățat bine ceea ce ne-a învățat. Și, în plus, ne dădea și ciocolată Vinga, ceea ce ne plăcea cel mai mult.
Așa. Și, în Sinuța, cu mesele de tenis de masă, mai ușurel, că nu erau pe toate gardurile. După episodul pe care am să vi-l povestesc, au apărut, într-adevăr, și mesele, prima acasă la Iancsi Szalma, în grădină vara și în garaj iarna. Prima masă adevărată, de firmă cum ar veni.
Dar pînă să apară masa aia, a apărut un loc special, cu o masă adevărată, dar într-un loc neobișnuit.
Era pe strada Ion Creangă, în sediul Facultății de Medicină și Farmacie, secția Stomatologie. La un subsol. Unde, natural, n-aveai ce căuta, era doar pentru studenți. Bine, n-aveai ce căuta dacă nu erai din Sinuța. Pentru că dacă erai din Sinuța, nu se inventase, cum ar veni, gard prea înalt. În cazul de față subsol prea…la subsol.
O țuică la paznic și eram regii tenisului de masă.
Sau, mai bine zis, regii tenisului de masă nocturn.
Pentru că ne lăsa numai seara. Și, dacă începeam seara, vă dați seama că jucam pînă dimineața.
Eram nebuni, efectiv.
Și, cum era o singură masă, competiția era pe viață și pe moarte.
Aveam o singură regulă: învingătorul rămîne la masă.
Vă dați seama cum arăta povestea: 15-20 de puști în jurul unei mese, chinuindu-se fiecare să stea mai mult de un set la masă.
Nu mai țin minte toate numele (poate mă ajută iarăși…sinuțenii implicați, pentru că văd că mai sînt și mă mai citesc), dar s-au perindat pe acolo către o sută de copii. Și nu numai din cartier. O făcusem…internațională: veneau și de prin centru sau din Mihai Viteazu (adică de pe strada 13 Septembrie țin minte că venea Bîrlă, una dintre marile figuri ale Clujului din acel timp, mare jucător de baschet, mare figură a Babeșului, mare figură în general).
Și jucam, și jucam la nesfîrșit.
Tenis de masă nocturn. Cu orele.
Dar, pe chestia asta, erau dintre noi tipi pe care după aia, lăsați…liberi, nu-i mai bătea aproape nimeni, atît de sus ajunseseră ca formă.
Da, a fost o modă, asta, cu tenisul de masă. Numai tenis de masă ne trebuia.
Apoi ne-a trecut.
Dar țăcăneala aia ne-a ajutat mai apoi pe toți.
PS
Mi-am adus aminte de asta pentru că am trecut pe Ion Creangă. Oare ce-o fi acum la subsolul ăla?
