Clasamentul mondial feminin confirmă previziunile: Simona Halep a ajuns pe locul 11 în lume, după Serena Williams, Azarenka, Li Na, Sharapova, Radwanska, Kvitova, Errani, Jankovic, Kerber și Wozniacki. După finala Turneului Campioanelor, cîștigată în fața Samanthei Stosur, la interviul oficial dat pentru WTA, Simona Halep a făcut cîteva considerații despre meciul cu Stosur, despre anul pe care l-a avut și despre cel care urmează. Simona a opinat că a avut în probleme în primul set, că nu putea returna mingile adversarei, dar a spus că în setul secund a încercat să se relaxeze, s-a gîndit și la meciul din semifinale, cînd tot așa, a reușit să revină și aceste lucruri au ajutat-o. A salutat și suportul tribunei, spunînd că a fost impresionată că atît de mulți români au venit din țară să o susțină.
Despre anul 2013 a spus că a fost unul absolut uimitor pentru ea, cu cele 6 titluri cîștigate, dintre ele cel mai important fiind, în opinia sa, acesta, de la Turneul Campioanelor.
Întrebată despre etapa următoare, Simona a spus că acum se gîndește doar la vacanță. După aceea, desigur, se va gîndi și la tenis.
În afară de Simona, în clasamentul actualizat azi, Sorana Cîrstea ocupă locul 22, Monica Niculescu 60, Alexandra Cadanțu 62, acestea fiind româncele din prima sută de jucătoare ale lumii.
