Azi am văzut și eu un cerșetor ca lumea.
Omul puțea incredibil. Asta mi-a atras în primul rînd atenția. Eram la una dintre băncile din capătul cartierulului Grigorescu, la ghișeu cum ar veni. Și eu și cerșetorul. Amîndoi cu treabă.
Cerșetorul care puțea de îți lua orice poftă de viață se simțea perfect la bancă. Ba, mai mult, pentru că una dintre doamnele de la ghișeu avea altfel de treabă (ceva cu bancomantul, se terminaseră banii pe-acolo) și cum aceasta era preferata cerșetorului, și-a luat și ăsta o pauza și a ocupat loc la o masă. Și-acolo și-a etalat prada zilei. Foarte multe bancnote de 1 leu (așa, la o primă estimare, cred că erau cam 5oo de lei), plus vreo 500 de lei de cîte 100 și altele de 50 de lei, dar de astea nu îmi amintesc ce și cum. Clar e că omul ăsta, cerșetorul care puțea groaznic, avea peste 1000-1500 de lei la el. Acuma nu știm noi dacă ăsta e onorariul lui zilnic sau reprezintă economiile sale, dar oricum mi s-au părut mulți bani pentru un cerșetor.
Acum îi chiar cred pe ăia care zic că reușesc în străinătate să trăiască precum belferii, din cerșit.
Orium, doamnele acelea de la bancă erau foarte înțelegătoare: l-au lăsat să-și facă mendrele pe acolo, să numere banii pe măsuță, să vorbească tare și așa mai departe…
Eu nu l-aș fi lăsat să stea așa mult printre ceilalți oameni, sincer. Acum nici nu mai sînt paznici la bănci, poate pentru economii, așa că băiatul ăsta, cerșetorul, era șeful băncii, practic.
Foarte frumos momentul.
Doar că puțea prea tare înăuntru.
Cred că pentru oameni de genul ăsta s-ar putea inventa ca la McDonald’s, un ghișeu în care clientul să stea afară iar casiera în interiorul băncii.
