Pentru de dimineață
Am stat la o poveste scurtă cu Adrian Cosma. M-a chemat la Francesca. Zicea el că e la un minut de locul respectiv, dar cum el nu e de prin partea locului, a ajuns cu 10 minute după mine (nu se știe de-a parcatul în centru, asta-i problema lui). Și-am intrat la Francesca, unde știți probabil că una dintre prăjituri îmi poartă numele.
Și-am stat de vorbă cu sora unuia dintre deținătorii acestui spațiu cochet.
Și-am aflat nu numai că prăjitura Ovidiu mai există, ci că e chiar cea mai bine vîndută, așa că alte comentarii ar fi de prisos, practic.
Dacă vreți pun o poză, să vedeți cum arată. Cum arată tava goală, că prăjiturile v-am spus că se vînd…
Prajitura Ovidiu, practic.
Bine.
Înainte să ne luăm la revedere de la cititori, să vă zic și poanta, că asta cu Francesca a fost un fel de motiv de introducere a bancului, care a fost mult prea tare…
Așadar Cosma nu vine singur, ci cu puștiul său, pe care-l cheamă Florin. Cică are 2 ani copilul.
Deci vă dați seama că n-ai cu cine vorbi, cum ar veni.
Tatăl i-a luat fiului un sandwich (că asta și-a dorit) și după aia noi am vorbit ce-am avut de vorbit, ca oamenii mari.
Mda…
Totuși, l-am întrebat pe copil, așa, într-o doară, dacă taică-so îi cumpără cîte ceva de obicei.
Și am plusat, întrebîndu-l ce i-a cumpărat ultima dată tatăl său.
Și copilul, nu se știe din ce puț al gîndirii a scos-o pe asta, îmi răspunde:
-Un sandwich.
No, mai zi ceva…
